Prima pagină » Știri externe » Bilanțul atentatelor din Volgograd a ajuns la 33 de morți

Bilanțul atentatelor din Volgograd a ajuns la 33 de morți

Bilanțul celor două atentate care au afectat orașul Volgograd, din sud-vestul Rusiei, a fost reevaluat la 33 de morți, au anunțat marți autoritățile locale, citate de AFP.

„O victimă a exploziei produse la gară în 29 decembrie a murit în această noapte la spitalul din Volgograd, iar numărul morților a ajuns la 18”, a declarat pentru agenția Interfax un purtător de cuvânt al Ministerului local pentru Situații de Urgență, Dmitri Ulanov.

Aceeași sursă a adăugat că bilanțul atentatului de luni împotriva unui troleibuz a ajuns la 15 morți.
Un bilanț precedent anunța 31 de morți: 17 morți în urma exploziei de duminică de la gara centrală din fostul Stalingrad și 14 morți în urma celei de luni dimineața, produsă la o oră de vârf, într-un troleibuz.

Președintele Vladimir Puti a ordonat consolidarea măsurilor de securitate în toată Rusia după aceste atentate, nerevendicate și atribuite unor kamikaze, cu aproape o lună înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.

Kremlinul a făcut din aceste jocuri o prioritate națională și a investit miliarde de dolari în infrastructură la Soci pentru a pregăti această stațiune balneară situată la poalele Caucazului.

Liderul rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, a făcut apel, în iulie, într-o înregistrare video, la atacuri pentru a împiedica „prin toate mijloacele” desfășurarea Jocurilor Olimpice.