Bilanțul cutremurului din Ecuador a ajuns la 480 de morți
Șansele ca persoanele prinse sub dărâmături să fie găsite în viață sunt din ce în ce mai mici, în condițiile în care intervalul critic de 72 de ore a trecut, iar operațiunile de căutare vor deveni mai curând „o vânătoare a corpurilor”, a declarat Jose Serrano, ministrul ecuadorian de Interne, potrivit Reuters.
Șase supraviețuitori au fost scoși, marți, de sub ruinele unui hotel din apropierea orașului Manta.
În total, 54 de persoane au fost scoase în viață dintre dărâmături de la producerea cutremurului de sâmbătă noapte, potrivit guvernului ecuadorian, relatează Reuters.
Mii de oameni au rămas fără locuințe, fiind vulnerabili la boli și nevând acces la apă potabilă. Circa 20.500 de oameni locuiesc în adăposturi, după ce au fost distruse peste 1.500 de clădiri.
Coasta de vest a Ecuadorului cu ieșire la Oceanul Pacific a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, cele mai afectate orașe fiind Pedernales și Portoviejo, unde luni s-au ținut ceremonii funerare pentru cei care au murit în urma seismului.
În Pedernales, apropiat de epicentrul seismului, circa 400 de persoane ar fi murit. Replici ale cutremurului s-au produs luni seară, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea de 5,1 grade.
Președintele ecuadorial, Rafael Corrrea a declarat că reconstruirea orașelor distruse va costa miliarde de dolari, în condițiile în care economia țării este deja afectată de prețurile de pe piața petrolului. Guvernul a anunțat că Banca chineză de Dezvoltare a acordat un ajutor de două miliarde de dolari țării pentru finanțarea investițiilor publice necesare în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade.
Luni seară, șase persoane, între care două fetițe cu vârste de trei ani și respectiv nouă luni, au fost salvate dintre dărâmăturile unui hotel din apropierea orașului Manate de pe coasta de vest a țării.
„Mi-e teamă că bilanțul va crește pe măsură ce se intervine sub dărâmături”, a declarat președintele ecuadorian.
Statele Unite au confirmat că printre victimele decedate se află și cetățeni americani, iar premierul canadian, Justin Trudeau, a precizat că și doi cetățeni canadieni figurează în bilanțul celor decedați. Între aceștia se află și o misionară din Irlanda.
Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (02.58) ora României, în apropiere de orașul Muisne de pe coasta de vest a țării, fiind resimțit în aproape toată țara, dar și în Columbia.