Prima pagină » Știri externe » Bilanțul cutremurului din Nepal depășește 4.000 de morți. MAE a găsit 36 de români în zonă. Are loc o operațiune de evacuare a alpiniștilor

Bilanțul cutremurului din Nepal depășește 4.000 de morți. MAE a găsit 36 de români în zonă. Are loc o operațiune de evacuare a alpiniștilor

Bilanțul cutremurului din Nepal a crescut la peste 4.000 de morți, luni, la două zile după tragedia care a determinat zeci de mii de persoane să își petreacă noaptea pe străzi. Ministerul român de Externe a identificat și luat legătura cu 36 de români aflați acolo, care sunt în afara oricărui pericol.

Echipele de salvare au primit primele informații din sate izolate de munte, care sugerează că multe comunități au fost devastate sau se străduiesc să facă față dezastrului.

Alunecările de teren au împiedicat echipele de salvare să ajungă la cei care au nevoie de ajutor folosind cărările de munte, a declarat Prakash Subedi, oficial din regiunea Gorkha, unde a avut epicentrul cutremurul.

„Sate ca acesta sunt în mod obișnuit afectate de alunecări de teren și nu este neobișnuit ca 200, 300 sau până la 1.000 de persoane să fie complet îngropatea de pietrele care cad”, a declarat Matt Darvas, membru al grupului World Vision.

gândul continuă să transmită în format LIVE TEXT principalele informații cu privire la această tragedie:

UPDATE 18:51 Ministerul Afacerilor Externe informează că a mai găsit șase cetățeni români în Nepal și că sunt în afara oricărui pericol. În total, 36 de români au fost contactați de autoritățile române. „În ceea ce privește situația persoanelor aflate pe versantul muntelui, au fost declanșate operațiuni de evacuare cu elicoptere, acestea fiind în curs de desfășurare”, a mai informat MAE, precizând că, pentru cei patru alpiniști aflați în expediție pe Everest la momentul cutremurului de sâmbătă și al avalanșelor, „se menține legătura permanentă cu reprezentantul Federației Române de Alpinism și Escaladă”.

UPDATE 18:40 Bilanțul a ajuns acum la peste 4.000 de morți.

UPDATE 16:40 Bilanțul tragediei din Nepal depășește, la această oră, 3.800 de morți, scrie The Guardian. UNICEF avertizează că mai bine de un milion de copii sunt afectați și că există un risc mare de apariția unor epidemii.

UPDATE 13:50 Crucea Roșie Română lansează un apel umanitar pentru victimele cutremurelor din Nepal. Pentru donații online se poate accesa site-ul www.crucearosie.ro. Conturile speciale, în care pot fi depuse contribuțiile în bani, sunt deschise la BRD, Agenția Piața Romană:

LEI: RO14BRDE410SV34436474100   /     EURO: RO02BRDE410SV34436714100

UPDATE 13:10 Associated Press scrie că reconstrucția Nepalului ar putea costa cinci miliarde de dolari.

UPDATE 13:07 Purtătorul de cuvânt al poliției nepaleze anunță un nou bilanț, de 3.726 de morți, conform CNN.

UPDATE 12:00 Aproximativ 300.000 de cetățeni străini se aflau în Nepal sâmbătă, cei mai mulți dintre ei fiind australieni – 549, conform Mediafax, care citează Reuters.

UPDATE 11:50 gândul revine cu o rectificare: sâmbătă, vă informam, în baza unui comunicat al Asociației Române de Alpinism, că cinci alpiniști români se aflau pe Everest în momentul cutremurelor și avalanșelor: Alex Găvan, Teofil Vlad, Zsolt Torok, Justin Ionescu și Daniel Mazur. Daniel Mazur nu este român, confuzia fiind generată de faptul că el era pe fața sudică a Everestului și transmitea informații despre Zsolt Torok. Așadar, patru alpiniști români erau în expediție pe Everest la momentul tragediei din Nepal.

UPDATE 11:45 Ministerul Afacerilor Externe informează, într-un comunicat remis gândul, că a mai identificat și contactat în această dimineață încă doi cetățeni români, care sunt, la fel ca ceilalți, în afara oricărui pericol. Astfel, bilanțul actual privind numărul cetățenilor români localizați în Nepal și contactați direct sau prin intermediul familiilor este de 30 de persoane, conform MAE.

UPDATE 11:22 CNN prezintă o imagine din avion cu o tabără improvizată pentru sinistrați, amplasată în câmp, de frica unor noi replici.

UPDATE 11:20 Poliția locală informează că a identificat 3.617 morți, informează AP, conform Huffington Post.

UPDATE 11:15 Elicopterele au reluat, luni dimineața, evacuarea alpiniștilor blocați pe Muntele Everest, în urma avalanșelor declanșate de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade produs sâmbătă în Nepal, scrie pe conturile sale de Facebook și Twitter alpinistul român Alex Găvan.

Cutremurul de sâmbătă cu magnitudinea de 7,8 a generat groază în Nepal, generând o avalanșă care a acoperit o parte a unei baze în care se aflau numeroși străini care se pregăteau să își înceapă ascensiunea pe vârf. Cel puțin 18 persoane au murit aici și alte 61 au fost rănite.

Inspectorul general de poliție Komal Singh Bam a declarat luni că bilanțul victimelor a crescut la 3.218 persoane dar nu a oferit alte detalii. Alte 61 de persoane au murit în India vecină, în timp ce China a anunțat că 20 de persoane au murit în Tibet.

Administratorul șef din Kathmandu, Ek Narayan Aryal, a declarat că au fost distribuite corturi și apă, luni, în zece locații din capitală, dar că replicile au lăsat populația foarte speriată.

„Au fost aproximativ 100 de cutremure și replici, ceea ce a făcut eforturile de salvare dificile. Chiar și salvatorii sunt speriați și fug din cauza lor”, a declarat el.

Zeci de mii de persoane și-au petrecut noaptea dormind în parcuri sau pe un teren de golf. Alții au campanat în piețe înconjurați de dărâmături.

„Nu ne simțim deloc în siguranță. Au fost atât de multe replici. Nu se mai oprește”, a declarat Rajendra Dhungana, în vârstă de 34 de ani, care și-a petrecut ziua cu familia nepoatei sale pentru incinerarea ei la Templul Pashuputi Nath din Kathmandu. „Am văzut sute de cadavre arzând”, a afirmat ea.

Cutremurul a fost cel mai grav din Nepal în peste 80 de ani. Acesta a distrus zone întregi din cartierele vechi ale capitalei nepaleze și a fost suficient de puternic pentru a fi resimțit în India, Bangladesh, Tibet și Pakistan.

Cel mai puternic cutremur din Nepal a avut loc în 1934 și a avut 8 grade. Acesta a distrus orașele Kathmandu, Bhaktapur și Patan.

Citește și