Bilanțul Ebola, TRAGIC. Câte dintre cele 15.145 de persoane infectate cu virusul AU MURIT
Bilanțul precedent al OMS, publicat pe 14 noiembrie, era de 5.177 de morți din 14.413 cazuri. Noul bilanț prezintă date înregistrate până la 16 noiembrie.
OMS estimează că cifrele acestor bilanțuri sunt subestimate.
Epidemia, cea mai gravă de la identificarea virusului în 1976, s-a declanșat în Guineea, la sfârșitul lui decembrie 2013. De atunci și până la 16 noiembrie 2014, epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.192 de persoane în această țară, din 1.971 cazuri.
De asemenea, s-au înregistrat 2.964 de morți în Liberia, din 7.069 de cazuri.
În Sierra Leone, OMS a înregistrat 1.250 de decese din 6.073 de cazuri declarate.
În Mali, ultima țară afectată de virus, OMS a semnalat 6 cazuri care au provocat 5 decese.
Bilanțul din Nigeria și Senegal a rămas neschimbat pentru mai mult de 49 de zile, cu 20 de cazuri dintre care opt mortale în Nigeria și un caz în Senegal, un student din Guineea a cărui vindecare a fost anunțată de către autorități la 10 septembrie. Aceste două state au fost retrase de pe lista țărilor afectate grav de epidemia de Ebola.
Bilanțul privind decesele înregistrate în rândul personalului sanitar s-a agravat, cu 329 de morți din 568 de contaminări (324 de decese și 570 de cazuri în bilanțul precedent). Mai multe cazuri de contaminare au fost retrase din bilanț.
În Statele Unite, au fost înregistrate patru cazuri, dar numai un pacient liberian, revenit din țara sa, a murit din cauza bolii.
Spania a înregistrat un caz de contaminare cu virusul Ebola, o asistentă care a îngrijit doi misionari infectați și repatriați la Madrid, unde aceștia au decedat în august și septembrie. Infirmiera a fost între timp declarată vindecată.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro