Furtuna Xaver, care afectează începând de joi nordul și estul Europei, a provocat moartea a cel puțin zece persoane, relatează AFP.
Pompierii au anunțat vineri că trei persoane au murit, iar alta a fost rănită vineri dimineața, după ce o rafală de vânt a doborât un arbore care a căzut peste o mașină, în apropiere de Lembork, în nordul Poloniei, una dintre țările afectate de furtuna Xaver. Aproximativ 400.000 de locuitori rămăseseră fără curent electric.
Ulterior, în presă au apărut informații despre încă șapte morți în Norvegia, Olanda, Marea Britanie și Danemarca. Astfel, bilanțul furtunii Xaver a ajuns la zece morți.
Rafale de vânt de până la 225 de kilometri pe oră au provocat perturbări importante în Marea Britanie, privând de electricitate aproximativ 100.000 de gospodării.
În total, aproximativ 10.000 de locuințe au fost evacuate în zona de coastă, și anume 9.000 în Norfolk și 1.000 în Essex.
În acest comitat din sud-estul Angliei, poliția a anunțat anterior, vineri dimineața, că perioada de maximă intensitate a furtunii a trecut, iar majoritatea oamenilor evacuați au părăsit centrele de găzduire în regim de urgență în care s-au refugiat.
Școlile au fost închise în nordul Germaniei, iar alte regiuni, precum Berlinul, au anunțat că absențele de la lecții nu vor fi sancționate. Astfel, părinții pot să-i oprească pe copii acasă, dacă vor acest lucru.
Potrivit unui site specializat în vânzarea biletelor de avio, fluege.de, 531 de zboruri au fost anulate joi și vineri, în Germania.
În Olanda, inundațiile au afectat Rotterdamul și orașul vecin Dordrecht. Compania aeriană KLM a anunlat vineri aproape 20 de zboruri.
Traficul feroviar a fost perturbat în sudul Suediei până sâmbătă.
Totuși, vremea ar trebui să se îmbunătățească în următoarele zile, au anunțat meteorologii.
Anna Primac, [email protected]