Bilanțul trecerii uraganului MILTON prin Florida: cel puțin 16 morți și pagube de 50 de miliarde de dolari!
Bilanțul trecerii uraganului Milton prin statul american Florida arată astfel: peste două milioane de locuinţe lăsate fără curent electric, cel puțin 16 morţi şi pagube materiale de aproximativ 50 de miliarde de dolari, potrivit AFP.
Chiar și așa, autoritățile recunosc că Milton nu a provocat daune atât de mari pe cât se așteptau.
Ron DeSantis: „Nu am cunoscut cel mai rău scenariu”
„Nu am cunoscut cel mai rău scenariu, dar am fost loviţi puternic”, a declarat Ron DeSantis, guvernatorul acestui stat din sud-estul SUA, lovit deja la sfârşitul lunii septembrie de un alt uragan puternic, Helene. Atunci, bilanțul pierderilor umane a fost mai mare – cel puțin 237 de persoane au decedat, dintre care 15 în Florida.
„Specialiştii estimează că Milton a provocat daune de aproximativ 50 de miliarde de dolari”, a declarat preşedintele american Joe Biden, care va vizita duminică, 13 octombrie, regiunea afectată.
Cel puțin 16 persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe comitate, potrivit autorităţilor locale, cel mai afectat fiind Saint Lucie (6 morţi), în estul peninsulei.
Această zonă, ca şi altele, a fost puternic lovită de tornade care s-au format chiar înainte ca uraganul să atingă uscatul în apropiere de Sarasota, miercuri seara. Milton a traversat peninsula, spre est, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, ajungând în Atlantic.
Florida, al treilea stat american ca populaţie (22 de milioane de locuitori), este frecvent afectat de uragane. Schimbările climatice, încălzirea mărilor fac mai probabilă intensificarea lor rapidă şi cresc riscul producerii unor fenomene mai puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă.
CITEȘTE ȘI:
Uraganul Milton a produs mai puține PAGUBE în Florida decât estimau experții