Biroul german de Statistică: Numărul românilor din Germania a crescut cu 32,9%, în 2014.
În Germania trăiau, anul trecut, 8,2 milioane de străini, cel mai mare număr de la introducerea Registrului central al străinilor în 1967, a anunțat, luni, Biroul Federal de Statistică de la Wiesbaden.
Față de 2013 numărul străinilor a crescut cu circa 520.000, adică 6,8%. Aproape 60% dintre noii veniți provin din statele membre UE, cea mai mare creștere din rândul cetățenilor europeni fiind cea a numărului de români, cu 32,9% în comparație cu anul precedent, în timp ce numărul bulgarilor a crescut cu 24,8%.
Din afara Uniunii Europene, în Germania au ajuns foarte mulți imigranți din Siria: 61.300 de femei, bărbați și copii, ceea ce înseamnă o creștere de 107,7%.
Cea mai mare comunitate este cea a turcilor, cu 1,53 de milioane, în scădere cu 1,5% față de 2013, mai ales ca urmare a faptului că unii au obținut cetățenia germană.
Pe poziția a doua se află polonezii – aproximativ 674.000, urmați de italieni – 575.000, români – 355.000 și greci – 329.000.