Biserica Tuturor Naţiunilor din Ierusalim, în pericol de incendiere. Palestina învinuieşte Israelul pentru atac
Un bărbat a încercat, vineri, să incendieze Biserica Tuturor Naţiunilor din Grădina Gethsimani, în Ierusalimul de Est, înainte de a fi arestat, a anunţat poliţia israeliană, informează AFP,
„Unităţile de poliţie au arestat un bărbat de 49 de ani care a turnat lichid inflamabil în interiorul bisericii”, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld, într-un comunicat, fără a face alte precizări.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Bisericilor de pe Pământul Sfânt, Wadie Abou Nassar, suspectul este „un evreu ortodox”.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru stingerea rapidă a focului”, a subliniat el într-un comunicat, îndemnând poliţia să ancheteze „serios” asupra incidentului şi evocând posibile „motivaţii rasiste”.
Conform unui purtător de cuvânt al pompierilor, care a precizat că au fost trimise patru echipaje la faţa locului, „din fericire focul nu s-a propagat în toată biserica”, însă fumul s-a răspândit peste tot în interiorul ei. Biserica din Gethsimani, denumită şi „Basilica Agoniei”, este construită la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalimul de Est, locul unde, potrivit religiei creştine, Iisus Hristos a fost capturat.
Băncile din biserică au fost înnegrite de fum, potrivit unui fotograf al AFP.
Palestina învinuieşte Israelul pentru atac
Biserica din Gethsimani, denumită şi „Basilica Agoniei”, este construită la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalimul de Est, în sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, ocupat şi anexat de Israel. Biserica este construită pe locul unde, potrivit religiei creştine, Iisus Hristos a fost capturat.
Preşedinţia palestiniană, cu sediul la Ramallah în Cisiordania ocupată, a condamnat un „atac terorist plin de ură” şi a tras la răspundere Israelul pentru „atacurile comise împotriva palestinienilor, locurilor lor sfinte şi proprietăţilor lor”, potrivit agenţiei Wafa.