Boala misterioasă de care se îmbolnăvesc copiii refugiați din Suedia atunci când află că vor fi deportați
Atunci când află că urmează să fie deportați în țările lor de origine, copiii intră într-un fel de comă, spun specialiștii.
Medicii vorbesc despre un „sindrom al resemnării” care se manifestă prin imposibilitatea de mișcare și lipsă de tonus. Aceștia nu sunt capabili să bea sau să mănânce, nu vorbesc și nu reacționează la stimul fizici sau durere.
Se crede că problema este specifică refugiaților din zona Scandinaviei, acolo unde ar fi fost răspândită încă de la începutul acestui secol.
Unii dintre ei rămân imobilizați la pat, trebuind mutați cu ajutorul scaunelor cu rotile și hrăniți cu ajutorul unui tub.
Testele au arătat însă că refugiații nu au probleme neuronale, iar medicii tind să creadă că acest sindrom este un fel de „moarte voită”.
Acest fenoment a mai fost constatat în lagărele de concentrare naziste, atunci când mai mulți prizonieri și-au pierdut orice speranță și au cedat.