Boris Johnson face pe Moș Crăciun. Ce „cadou” le-a adus britanicilor
Lui Boris Johnson îi place să se creadă Moș Crăciun. În seara de Ajun, premierul Regatului Unit a anunțat că are un cadou pentru toți cetățenii Marii Britanii – acordul comercial cu Uniunea Europeană, semnat după părăsirea blocului comunitar.
Așadar, Brexit cu acord, exclamă acum ambele tabere, cu cea britanică mult mai vocală, dar și mai mulțumită că s-a ajuns la un consens.
Boris Johnson: „Am un mic cadou”
Într-o postare pe Twitter, premierul Boris Johnson a început să fluture sutele de pagini ale acordului comercial post-Brexit, arătând că acesta este cadoul său de Crăciun pentru britanici.
„În seara asta de Ajun am un mic cadou pentru cei care căutau să citească ceva în toropeala de după masa de Crăciun”, a punctat şeful guvernului conservator într-o înregistrare video. „Iată-l: veşti bune, iată un acord, un acord pentru a aduce siguranţă firmelor şi călătorilor şi tuturor investitorilor din ţara noastră cu începere de la 1 ianuarie, un acord cu prietenii şi partenerii noştri din Uniunea Europeană”, a continuat el.
Dovedind calități de oratorie, Boris Johnson a reluat unul din sloganurile campaniei pentru parlamentarele victorioase din decembrie 2019: „Vă aduceţi aminte de acordul pregătit pentru a fi băgat la copt? A fost doar antreul”. În opinia liderului britanic, acordul de liber-schimb încheiat joi este „ospăţul, plin de peşte, de altfel. Cred că va fi baza unui parteneriat fericit, încoronat de succes şi stabil cu prietenii noştri din UE în anii care vor veni”.
În încheiere, Boris Johnson i-a salutat pe britanici cu următoarea urare: „Iată, este o veste bună de la Bruxelles, acum e timpul pentru varză (n.r. – mâncarea preferată a britanicilor). Crăciun fericit tuturor!”.