Boris Johnson își prezintă propunerile pentru Brexit în Parlamentul britanic
„Punctul nostru de pornire este că această casă a promis că va respecta referendumul înainte ca oamenii să voteze pentru ieșirea din UE. Ambele partide principale au promis la alegerile din 2017 că vor respecta referendumul și că nu va exista un al doilea referendum”, a declarat acesta.
Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziție limitată și anunțând că așteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a salutat miercuri propunerile făcute de premierul britanic Boris Johnson cu privire la Brexit, însă a avertizat că încă există probleme care vor trebui rezolvate înainte de a ajunge la un acord.