Boris Johnson le cere scoțienilor să renunțe la ideea organizării unui nou referendum pentru independență
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut apel joi la naționaliștii scoțieni să renunțe la discuțiile interminabile cu privire la organizarea unui nou referendum privind independența Scoției.
Johnson susține că referendumul care a fost organizat în anul 2014 a fost un eveniment care are loc o dată într-o generație, informează site-ul agenției Agerpres.
„Nu cred că lucrul potrivit acum este să vorbim la nesfârşit despre un nou referendum, când cred că dorinţa poporului acestei ţări şi a poporului scoţian este mai ales să combatem pandemia”, a spus Johnson în timpul unei vizite în Scoţia, vizită criticată de guvernul semi-autonom al acestei regiuni.
Johnson: Nu trebuie să ne pierdem timpul cu dispute fără sens
Johnson a calificat propunerile privind organizarea unui nou referendum în Scoția ca fiind „dispute constituționale fără sens”.
„Nu văd rostul de a ne pierde timpul cu dispute constituţionale fără sens, când, la urma urmelor, am avut un referendum nu cu mult timp în urmă. Cei care vorbesc fără încetare despre un nou referendum sunt exact cei ce spuneau cu câţiva ani în urmă, nu mai departe de 2014, că acela a fost un eveniment o dată într-o generaţie. Tind să fiu de acord cu ce au spus ei atunci”, a mai afirmat premierul britanic.
La referendumul din 2014, o majoritate de 55% a scoţienilor prezenţi la urne au votat pentru rămânerea în cadrul Regatului Unit.
Dar doi ani mai târziu, la referendumul privind Brexitul, majoritatea scoţienilor veniţi la urne au votat împotriva ieşirii din UE.
Naționaliștii scoțieni, deciși să obțină independența
Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a dezvăluit planuri de a organiza „un referendum legal” privind locul naţiunii scoțiene în Regatul Unit, după ce pandemia va înceta. Totuși, acest lucru va depinde de câştigarea majorităţii de către partidul său în alegerile parlamentare scoţiene din 6 mai.
În foaia de parcurs pentru un nou referendum, SNP susţine că guvernul de la Londra are trei opţiuni: să accepte că Parlamentul scoţian are puterea de a-l convoca, să acorde el însuşi autorizaţia pentru consultare sau să conteste demersul în instanţă. Orice astfel de contestare legală ar fi întâmpinată cu o „opoziţie viguroasă”, a declarat Mike Russell, ministru în cadrul guvernului SNP din Edinburgh.
Sturgeon a argumentat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, căreia majoritatea scoţienilor i s-au opus în 2016 în cadrul referendumului pentru Brexit, furnizează noi motive pentru a relua discuţia despre independenţă. Partidele din opoziţie resping cu fermitate planurile SNP. „Când 100% din concentrarea noastră ar trebui să se îndrepte spre refacerea după pandemie, SNP şarjează cu planurile pentru un alt referendum. Nu-i vom lăsa să-şi facă voia”, a postat pe Twitter Douglas Ross, un membru conservator al Parlamentului scoţian.