Boris Johnson nu dă înapoi: Vom ieși din UE pe 31 octombrie „orice ar fi”
„Prim-ministrul a explicat clar că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 31 octombrie orice ar fi”, se menționează într-un comunicat emis de biroul prim-ministrului britanic în urma discuției telefonice dintre cei doi lideri.
„Prim-ministrul a transmis că Guvernul va accepta orice negocieri care au loc cu determinare, energie și în spiritul prieteniei. A explicat clar că preferă să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, dar trebuie să fie un acord care elimină backstop-ul”, conform comunicatului.
Consiliul European a decis amânarea ieșirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.
Foto: Hepta