Boris Johnson nu exclude o „lovitură militară” asupra Coreei de Nord: Există o gamă de măsuri pe care le putem lua
„Este de datoria oricărui președinte al SUA, dată fiind amenințarea pe care țara sa o poate întâmpina în fața unei Corei înarmate, ca cel puțin să exploreze acele opțiuni militare și să le mențină pe tapet”, a spus acesta.
Întrebat dacă Marea Britanie ar susține o lovitură de dezarmare împotriva Coreei de Nord și dacă este timpul ca lumea să accepte acest stat în galeria țărilor care dețin armament nuclear, Johnson a arătat că preferă „abordarea productivă” a situației, orchestrată de China.
„Nu cred că cineva își poate dori o soluție militară la această problemă și știu că mulți dintre cei care studiat situația găsesc foarte dificil scenariul în care rezolvarea militară ar putea avea vreun efect. Totuși, în mod clar aceasta trebuie să rămână pe masă. Posibilitatea unei opțiuni militare există, e un întreg spectru de lucruri care pot fi făcute”, a mai spus acesta.
Comparând situația cu cea din perioada Războiului Rece, Johnson a spus: „Oamenii sunt îndreptățiți să înceapă să se gândească la faptul că sabia nucleară a lui Damocles este, din nou, ținută deasupra capului tremurând al rasei umane”.
„Sper că liderul coreean Kim Jong-un va lua în considerare acest lucru: dacă obiectivul său este să intimideze SUA pentru retragerea completă din estul Asiei, apoi mă gândesc că scopul este producerea unui efect contrar”.