Prima pagină » Știri externe » Boris Johnson s-a trezit în mijlocul unui nou scandal după o vacanță în Caraibe: Sejurul a costat 15.000 de lire

Boris Johnson s-a trezit în mijlocul unui nou scandal după o vacanță în Caraibe: Sejurul a costat 15.000 de lire

Boris Johnson s-a trezit în mijlocul unui nou scandal după o vacanță în Caraibe: Sejurul a costat 15.000 de lire
Premierul britanic este investigat și în legătură cu sursa de finanțare a renovărilor din apartamentul în care locuiește / Sursă FOTO: Profimedia Images

Premierul Marii Britanii se află în centrul unei noi investigații referitoare la o vacanță pe care a făcut-o iarna lui 2019, în Caraibe. Comisarul parlamentar pentru standarde, Kathryn Stone, a confirmat în cursul dimineții de luni, 10 mai, că investighează o posibilă încălcare a codului de conduită al parlamentarilor.

Este cea mai recentă acuzație de comportament necorespunzător cu care se confruntă prim-ministrul britanic. Comisia Electorală își continuă ancheta asupra partidului Conservator cu privire la faptul că Boris Johnson ar fi obținut un împrumut prin care și-a plătit lucrările de renovare a apartamentului de pe Downing Street unde locuiește alături de Carrie Symonds.

Ancheta asupra vacanței lui Johnson vine după ce a făcut o călătorie la Mustique pentru a sărbători noul an la începutul anului 2020. Daily Mail a raportat că Johnson a petrecut 10 zile într-o vacanță de lux în valoare de 15.000 de lire sterline – oferită prin amabilitatea fondatorului Carphone Warehouse și donator conservator David Ross, transmite The Guardian.

Boris Johnson a înregistrat un „beneficiu în natură” de la David Ross în valoare de 15.000 de lire sterline pentru „cazare pentru o vacanță privată pentru partenerul meu și pentru mine” în Saint Vincent și Grenadine în perioada 26 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020. Acest aspect a fost trimis la registrul de interese pe 27 ianuarie 2020.

Vacanța controversată a lui Boris Johnson îl pune în centrul unui nou scandal

Controversele au început să apară atunci când Daily Mail a transmis că un purtător de cuvânt al lui Ross a susținut inițial că nu a plătit pentru călătorie și a descris revendicarea drept o „greșeală”, însă ulterior a retractat ceea ce declarase și a susținut că a „facilitat” călătoria.

Comisarul pentru standarde a declarat că secțiunea din codul de conduită al parlamentarilor pe care o examinează în legătură cu acuzațiile de comportament necorespunzător prevede că: „Membrii vor îndeplini conștiincios cerințele cu privire la înregistrarea intereselor în registrul financiar de interese al membrilor. Aceștia vor fi întotdeauna deschiși și sinceri în a atrage atenția asupra oricărui interes relevant în orice procedură sau a comitetelor și în orice comunicare cu miniștrii, membrii, funcționarii publici sau deținătorii de funcții publice”.

Comisarul a transmis că problema investigată este „înregistrarea declarației de interese în categoria 4 din ghidul regulilor [vizite în afara Regatului Unit] în 2020”.

„Domnul Ross a facilitat cazarea domnului Johnson în Mustique în valoare de 15.000 de lire sterline. Prin urmare, acesta este un beneficiu în natură de la domnul Ross pentru domnul Johnson, iar declarația domnului Johnson către Camera Comunelor este corectă”, a transmis un purtător de cuvânt al lui David Ross.

„Boris Johnson trebuie să nu mai folosească funcția de prim-ministru ca o oportunitate”

„Publicul are dreptul să știe cine a plătit pentru vacanța de lux din Caraibe a lui Boris Johnson și renovarea apartamentului său. Cel mai important, trebuie să știm ce li s-a promis sau ce au așteptat acești donatori în schimbul generozității lor. Așa cum am văzut în ultimul an, donatorii conservatori au primit o rentabilitate foarte mare a investiției lor sub formă de contracte guvernamentale. Boris Johnson trebuie să nu mai folosească funcția de prim-ministru ca o oportunitate de a-și finanța stilul de viață fastuos și de a-și îmbogăți colegii”, a transmis Angela Rayner, reprezentant al partidului Laburist.

Downing Street a declarat că Boris Johnson și-a „declarat în mod transparent” vacanța și „a declarat beneficiul în natură în registrul de interese al Comunelor”.

Citește și