Prima pagină » Știri externe » Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina

Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina

Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat angajarea Germaniei într-o creștere a investițiilor în apărare, dar și în compensarea suspendării ajutorului militar american pentru Ucraina. 

Potrivit Ukrinform, el a susținut o conferință de presă cu ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov, care la fel ca Zelenski, a purtat haine în stil militar pentru a aminti realitatea războiului.

„Pot confirma că regulile vestimentare nu au avut vreun rol în întrevederea noastră”, a afirmat Pistorius pe ton ironic, citează Antena 3 CNN.

„O temă importantă a discuţiilor noastre de astăzi şi în săptămânile următoare va fi cea privind compensarea suspendării  ajutorului american. Ne vom strădui desigur să compensăm prin noi ajutoare dispariţia  acestui sprijin, cel puţin a unei părţi preponderente. Nu există niciun semn din partea lui Putin. Berlinul rămâne de partea Ucrainei şi chiar mai mult ca înainte”.

Germania este al doilea cel mai mare furnizor privind echipamentele militare trimise către Kiev după SUA, în special de sisteme antiaeriene, muniții şi de tancuri de luptă.  Germania a găzduit peste un milion de refugiaţi ucraineni după declanşarea invaziei ruse în urmă cu peste trei ani.

Washingtonul, care s-a apropiat făţiş de Kremlin, a îngheţat luni ajutorul său militar după întrevederea de vineri cu Volodimir Zelenski la Casa Albă cu Donald Trump.  Social-democratul Boris Pistorius, care participă la consultările cu conservatorii câştigători ai alegerilor parlamentare, în vederea formării unui guvern, a declarat că el „se angajează cu forţă” în favoarea finanţării unui pachet de ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina.

Pistorius a precizat că rachetele sofisticate Taurus „au făcut parte din discuţii” şi vor continua să facă parte în zilele ce vor urma. Cancelarul social-democrat Olaf Scholz a refuzat să le trimită Ucrainei.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: GERMANIA înaintează o nouă dată pentru RĂZBOIUL împotriva RUSIEI. Când ar urma să înceapă, potrivit ministrului Apărării

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport