BREXIT. Negocieri maraton la Bruxelles. Marea Britanie, „concesii uriașe” făcute în fața UE!

Publicat: 24 12. 2020, 09:15
BREXIT. Negocieri maraton la Bruxelles. Marea Britanie, „concesii uriașe” făcute în fața UE! / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Negocieri maraton la Bruxelles legate de acordul comercial încheiat de Uniunea Europeană cu Marea Britanie. BREXIT-ul se dovedește a fi o chestiune mult prea dificil de gestionat, în contextul în care ambele părți au pretenții justificate și fiecare tabără caută să câștige cât mai mult.

Totuși, după cum au declarat surse din guvernul franez pentru AFP, britanicii ar fi făcut „concesii uriaşe” în negocierile de miercuri niapte.

Britanicii cedează la negocieri, susțin francezii

Negociatorii Marii Britanii au fost de acord să cedeze asupra unor puncte foarte importante, referitoare în special la pescuit, a dezvăluit această sursă. Pescuitul era, de fapt, ultimul punct problematic care mai bloca negocierile. Presa internațională nota joi dimineață că s-ar putea evita in extremis  un „no deal”, cu o săptămână înaintea consfinţirii părăsirii UE de către Regatul Unit!

Accesul pescarilor europeni în apele teritoriale britanice rămăsese miercuri punctul final de pe agenda discuţiilor, de altfel aproape încheiate, inclusiv cu privire la unele subiecte până acum problematice, cum ar fi modul de soluţionare a litigiilor şi măsurile de protecţie în cazul concurenţei neloiale. În pofida ponderii sale economice reduse, pescuitul este important din punct de vedere politic şi social pentru mai multe state membre al Uniunii, printre care Franţa, Olanda, Danemarca şi Irlanda.

Eric Mamer, precizări la miezul nopții

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a anunţat la miezul nopții că discuţiile finale asupra convenirii unui acord comercial post-Brexit, pe care Londra şi Bruxellesul sunt aproape de a-l încheia, vor continua „toată noptea”.

„Munca va continua toată noaptea”, a scris Eric Mamer pe Twitter, sfătuindu-i pe cei care urmărească aceste negocieri „să doarmă puţin”. „Sperăm că va fi posibil să începem devreme mâine dimineaţă”, a adăugat el.