Bugetul Italiei din 2025, parțial finanțat printr-o taxă percepută de la bănci și asigurători

Publicat: 16 10. 2024, 18:03

Guvernul italian a aprobat un buget pentru anul viitor în valoare de 30 de miliarde de euro, despre care oficialii spun că va fi parțial finanțat printr-o taxă percepută de la băncile și asigurătorii italieni.

Premierul Giorgia Meloni a declarat că Guvernul italian se așteaptă să strângă aproximativ 3,5 miliarde de euro de la bănci și companii de asigurări pentru a asigura servicii publice mai bune, în special serviciile de sănătate ale țării, și pentru a ajuta cetățenii cei mai vulnerabili, scrie Associated Press.

„Așa cum am promis, nu vor exista noi taxe pentru cetățeni”, a scris Meloni într-o postare pe X.

Legea bugetului pentru 2025 a fost aprobată de miniștrii italieni cu foarte puțin timp înainte de termenul limită impus pentru a prezenta planul Uniunii Europene. Măsurile mai trebuie aprobate de Parlamentul italian, cu un vot final așteptat până la sfârșitul anului.

„Nu e o taxă suplimentară pe profit, ci un sacrificiu”

Ministrul Economiei și Finanțelor, Giancarlo Giorgetti (foto), a fost supus unor presiuni intense timp de mai multe săptămâni să găsească un mod pentru a echilibra nevoia de a accelera reducerea deficitului Italiei – urmărită îndeaproape de UE – cu promisiunile electorale costisitoare ale guvernului.

„Cineva ar numi-o o taxă suplimentară pe profit, eu o numesc un sacrificiu”, a spus Giorgetti la o conferință de presă, comentând noua taxă asupra băncilor și asigurătorilor.

Giorgetti a spus că resurse suplimentare vor veni și dintr-o „revizuire a cheltuielilor” impusă ministerelor italiene, cărora li s-a cerut să “strângă cureaua” și să propună reduceri de cheltuieli.

Oficialii guvernamentali nu au dezvăluit detalii despre noua taxă, dar unele publicații italiene au relatat că se va concentra pe eliminarea temporară a deducerilor pentru așa-numitele active privind impozitul amânat, oferite până acum instituțiilor de credit, și pe creșterea impozitelor pe opțiunile pe acțiuni ale bancherilor.

Ministrul a revizuit un plan anterior al Guvernului de dreapta, care a criticat în mod repetat băncile pentru că au obținut profituri excesive de pe urma ratelor mai mari ale dobânzilor.

Planul pentru o taxă asemănătoare în 2023, un eșec

O primă încercare de a percepe o taxă excepțională de 40% asupra instituțiilor de credit a eșuat anul trecut, după ce inițiativa a declanșat o vânzare accelerată, pe scară largă, de acțiuni la băncile italiene, forțând guvernul să anuleze planul.

Vicepremierul Antonio Tajani a declarat într-o postare pe X că noua taxă percepută asupra băncilor „nu va speria piețele”.

Bugetul pentru 2025 include, de asemenea, reduceri permanente ale impozitului pe venit și ale contribuțiilor sociale pentru persoanele cu venituri medii și mici, una dintre principalele promisiuni ale Giorgiei Meloni din campania electorală.

Pentru a finanța noul pachet de măsuri, Italia va crește deficitul de anul viitor de la aproximativ 2,9% la 3,3% din produsul intern brut.

Italia este sub presiune să-și țină cheltuielile sub control, după ce a fost pusă sub monitorizare specială de Bruxelles pentru deficite care depășesc cu mult limita de 3% a UE și pentru că nu și-a redus datoria uriașă, care a ajuns în prezent la aproape 3 trilioane de euro.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI: