Prima pagină » Știri externe » BUGETUL pe care îl alocă SUA, Rusia și China pentru apărare/ Trump solicită reducerea cheltuielilor militare ale celor trei țări

BUGETUL pe care îl alocă SUA, Rusia și China pentru apărare/ Trump solicită reducerea cheltuielilor militare ale celor trei țări

BUGETUL pe care îl alocă SUA, Rusia și China pentru apărare/ Trump solicită reducerea cheltuielilor militare ale celor trei țări

Președintele SUA, Doanld Trump, a declarat, joi, că intenționează să discute cu Rusia și China pentru reducerea cheltuielilor pentru apărare.

”Să împărțim bugetul nostru militar în două”, a propus Donald Trump, solicitând Rusiei și Chinei să-și reducă cheltuielile în domeniul apărării.

Moscova nu a oferit un răspuns la comentariile lui Donald Trump, însă Beijingul a cerut Washingtonului să ofere un ”exemplu”, reducând cheltuielile militare, conform cotidianului La Croix.

Liderii mondiali ai cheltuielilor militare, Statele Unite, China și Rusia se situează în vârful clasamentului, fiind urmați de India și Arabia Saudită, conform ultimelor date ale Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

Statele Unite se situează pe prima poziție în clasamentul cheltuielilor militare. În 2023, bugetul Statelor Unite a atins un nou record, în jur de 873 miliarde de euro alocate, 3,4% din PIB-ul american, conform SIPRI. Sumele alocate de Washington reprezintă 37% din cheltuielile la nivel mondial, în domeniul apărării.

China se află în a doua poziție, consacrând 282 de miliarde de euro pentru bugetul militar, în 2023, în jur de 1,7% din PIB-ul chinez, conform estimărilor SIPRI. Bugetul alocat de China reprezintă 12% din cheltuielile militare mondiale.

Bugetul militar alocat de Rusia a crescut odată cu începerea războiului din Ucraina. Estimat la 63 de miliarde de euro, în 2021, bugetul militar rus a atins un record de 97 de miliarde, în 2022. În 2023, Moscova a alocat aproximativ 104 miliarde de euro, echivalentul a 5,9% din PIB. Sumele alocate de Rusia pentru sistemul apărării reprezintă 4,5% din cheltuielile militare pe scară internațională, conform SIPRI.

Chiar dacă Donald Trump și Vladimir Putin au convenit să înceapă negocierile de pace din Ucraina, Rusia nu este pregătită de a-și reduce cheltuielile militare. Moscova a prevăzut continuarea investițiilor militare uriașe în 2025: bugetul trebuie să atingă aproximativ 140 de miliarde de euro, care ar fi un record pentru Rusia.

Foto: Profimedia

Citește și:

Elon Musk, un apropiat al președintelui TRUMP, distribuie reacția unui analist față de criticile lui Vance la adresa României

MACRON, despre încheierea războiului din Ucraina: „O pace care ar însemna capitularea, ar fi o veste rea pentru lume”

Erika Ciobanu este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2025. Scrie despre politica internațională, ... vezi toate articolele

Citește și