Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit că Bulgaria trebuie să-i plătească despăgubiri în valoare de 1,6 milioane de euro ultimului rege al ţării, Simeon al II-lea, şi sorei acestuia, Maria-Luiza Borisova.
Cei doi au fost împiedicaţi să exploateze comercial terenuri forestiere, au constatat judecătorii.
Bulgaria „trebuie să le plătească reclamanţilor o sumă totală de 1.635.875 euro drept compensaţii materiale”, a indicat instanţa europeană într-un comunicat.
CEDO condamnase deja statul bulgar în acest dosar în septembrie 2021, scrie Swiss Info.
Cei şapte judecători ai CEDO au considerat atunci în unanimitate că Bulgaria le-a încălcat celor doi reclamanţi dreptul la protejarea proprietăţii şi cel la un proces echitabil, în special din cauza unui moratoriu care i-a împiedicat să-şi exploateze comercial terenurile forestiere.
Proprietăţile Coroanei bulgare au fost toate transferate statului în anul 1947, dar în anul 1998 acest transfer a fost considerat contrar dreptului proprietăţii, astfel că fostul rege şi sora sa au cerut restituirea vechilor bunuri ale Casei Regale.
Majoritatea acestora au fost restituite, dar un moratoriu din anul 2009, încă în vigoare, a fost impus asupra transferului sau exploatării comerciale a bunurilor restituite, mai ales a terenurilor forestiere.
Simeon al II-lea a fost rege doar câţiva ani, pe vremea când era copil. Născut în 1937, el a acces la tron în anul 1943, după decesul tatălui său, iar în 1946 a părăsit ţara după proclamarea Republicii Bulgaria de către regimul comunist.
Revenit din exil în 1996, fără să fi renunţat vreodată la cetăţenia bulgară, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha este singurul fost rege european care a devenit prim-ministru al ţării sale.
Liberal centrist, el a condus guvernul de la Sofia în perioada 2001-2005.