Prima pagină » Știri externe » Cafeaua cu canabis, ultima tendință în SUA. Cum își promovează un patron băutura „relaxantă”

Cafeaua cu canabis, ultima tendință în SUA. Cum își promovează un patron băutura „relaxantă”

O companie din Seattle, SUA, a lansat pe piață capsule de cafea cu canabis, care, potrivit producătorului, oferă energie, menținând efectul relaxant al marijuanei, informează Huffington Post.

Potrivit publicației Courrier International, care citează site-ul de informații The Verge, „din ce în ce mai multe cafenele americane oferă clienților băuturi infuzate cu canabis și capsule și doze de cafea pentru prepararea băuturii la domiciliu”.

Pentru 10 dolari capsula, magazinul Uncle Ike din Seattle propune clienților să-și prepare singuri, la domiciliu, cafea aromatizată cu canabis.

Directorul de vânzări al companiei compară băutura cu cocktailul realizat din votcă și băuturi energizante.

„Oferă energie și păstrează efectul relaxant al canabisului”, a explicat acesta pentru The Verge.

În ultimii ani, peste 20 de state americane au legalizat consumul de marijuana în scop medical și/ sau recreativ.

Citește și