Parlamentarii britanci au respins propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate în luna octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord.
Propunerea liderului de la 10 Downing Street nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a trece, mai fiind necesare 136 de voturi.
În favoarea propunerii au votat 298 de membri ai Camerei Comunelor, iar 56 s-au pronunțat împotrivă, iar restul parlamentarilor s-au abținut, informează postul BBC News.
După eșecul propunerii privind convocare de anticipate, Boris Johnson l-a criticat dur pe liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, afirmând despre acesta că „a devenit primul lider al opoziției din istoria democratică a țării noastre care a refuzat invitația la alegeri”.
„Nu pot decât să speculez cu privire la motivul din spatele ezitării sale”, a continuat premierul, adăugând: „Concluzia evidentă este că nu crede că poate câștiga”.
Johnson l-a îndemnat apoi pe Jeremy Corbyn să „reflecteze asupra poziției sale”.
Foto: Facebook/UK Parliament