Prima pagină » Știri externe » Camera Comunelor respinge din nou Acordul Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Jeremy Corbyn: Să plece ACUM / UE: Data ieșirii din Uniune, 12 aprilie

Camera Comunelor respinge din nou Acordul Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Jeremy Corbyn: Să plece ACUM / UE: Data ieșirii din Uniune, 12 aprilie

Camera Comunelor respinge din nou Acordul Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Jeremy Corbyn: Să plece ACUM / UE: Data ieșirii din Uniune, 12 aprilie
Membrii Camerei Comunelor au respins vineri, a treia oară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană, informează presa britanică.

Data ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este, în momentul de față, 12 aprilie, a transmis vineri după-amiază Comisia Europeană.

„12 aprilie este noul 29 martie”, a transmis prin Twitter Martin Selmayr, secretarul general al Comisiei Europene.

29 martie era data stabilită inițial de Marea Britanie pentru retragerea din Uniunea Europeană.

„Theresa May trebuie să plece acum”, a declarat Jeremy Corbyn după votul din Camera Comunelor.

„Camera Comunelor are șansa și responsabilitatea de a găsi o majoritate pentru un acord care să fie agreat de toți cetățenii acestei țări”, a declarat Corbyn, cerând alegeri parlamentare anticipate.

La rândul său, premierul Theresa May, liderul Partidului Conservator, a exprimat „regretul profund” că Acordul Brexit a fost respins din nou, „avertizând că implicațiile sunt grave”.

Moțiunea propusă de premierul Theresa May privind aprobarea Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost respinsă de Camera Comunelor cu un raport de voturi de 344 la 286.

 

Citește și