Camera Comunelor susține planul Theresei May de AMÂNARE a Brexit/ Opoziția cere convocarea unui nou REFERENDUM privind apartenența Marii Britanii la UE
Potrivit moțiunii, Guvernul Theresa May va încerca să obțină aprobarea UE pentru amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie dacă Parlamentul britanic va adopta un acord de retragere până miercurea viitoare.
Moțiunea a fost adoptată cu 412 voturi „pentru” și 202 „împotrivă”.
Dacă acordul Brexit va fi respins din nou de Camera Comunelor, Guvernul Theresa May va încerca din nou să obțină amnânarea Brexit, dar potrivit termenilor stabiliți de Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a avertizat că, în această situație, amânarea Brexit va fi mult mai îndelungată.
Jeremy Corbyn cere convocarea unui nou referendum privind apartenența Marii Britanii la UE
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (de opoziție), a cerut joi seară organizarea unui nou referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană.
„Premierul trebuie să accepte public că atât situația acordului Brexit, cât și cea a ieșirii din UE fără acord nu mai sunt opțiuni viabile. Eu reiterez convingerea noastră că se poate ajunge la un acord axat pe planul nostru alternativ. De asemenea, reieterez susținerea noastră pentru un vot public, nu pentru a marca un scor politic, ci ca opțiune realistă pentru depășirea impasului”, a declarat Jeremy Corbyn.
Camera Comunelor a decis: NU se va organiza un nou REFERENDUM pe tema BREXIT
Camera Comunelor a respins, joi seară, un amendament care prevedea organizarea unui nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană.
Amendamentul prevedea formularea unei recomandări adresate prim-ministrului „de a cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE” și „organizarea unui vot public prin care cetățenii Marii Britanii să decidă fie în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană în condițiile stabilite de Parlament, fie rămânerea țării în Uniunea Europeană”.
Amendamentul a fost respins de membrii Camerei Comunelor cu un raport de voturi de 334 la 85.
Camera Comunelor a aprobat miercuri seară proiectul care exclude posibilitatea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, cu amendamentul „în orice circumstanțe”.
Premierul Theresa May a anunțat că va propune oficial Camerei Comunelor o moțiune care prevede amânarea ieșirii țării din Uniunea Europeană. „Voi propune o moțiune care va avea în vedere prelungirea pentru scurt timp, în mod limitat, tehnic, a negocierilor cu UE, dacă nu se va aproba un acord până la sfârșitul lunii martie”, a declarat Theresa May. „Uniunea Europeană a fost destul de clară că proiectul de acord Brexit este singurul disponibil. Am putea avea un nou referendum, dar ar apărea riscul să nu mai avem deloc Brexit”, a explicat Theresa May în Camera Comunelor.
„Deputații trebuie să înțeleagă și să accepte că, dacă nu ajungem la un consens în următoarele zile, va fi nevoie de o amânare pe o durată mai mare. Iar o astfel de amânare ne-ar obliga să participăm la scrutinul europarlamentar. Nu cred că ar fi rezultatul corect. Camera Comunelor trebuie să asume consecințele acțiunilor adoptate”, a subliniat Theresa May.
La rândul său, Jeremy Corbyn, liderul opoziției laburiste, a reiterat apelul ajungerii la un consens național. „Membrii Parlamentului au exclus în mod clar posibilitatea unui Brexit fără acord, iar Parlamentul trebuie să preia controlul. Voi avea întâlniri cu deputații din toate partidele pentru a încerca să găsim un compromis. Prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 fără un obiectiv clar nu este o soluție. Trebuie să ajungem la un consens asupra modului de a merge înainte”, a spus Corbyn.
Camera Comunelor a respins, marți seară, Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Proiectul de Acord Brexit, care include noile clauze negociate cu Bruxellesul, a fost respins cu un raport de voturi 391/242. În ianuarie, Camera Comunelor a respins proiectul de Acord Brexit cu un raport de voturi de 432/202.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Theresa May a anunțat luni seară că obținuse clauze juridice pentru garantarea statutului temporar al măsurilor adoptate la frontiera irlandeză.
Camera Comunelor refuză să preia de la Guvern controlul asupra procedurii Brexit
Camera Comunelor a respins un plan care prevedea preluarea de către Parlament, de la Guvern, a controlului asupra procesului ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Sky News.
Proiectul de lege, care prevedea preluarea controlului asupra procedurii Brexit pe 20 martie, a fost respins cu un raport de voturi de 314 „împotrivă” și 312 „pentru” .