Cameron, criticat dur de Bruxelles pentru înăsprirea unor reguli în domeniul migrării

Publicat: 27 11. 2013, 19:09
Actualizat: 01 02. 2019, 15:18

Premierul David Cameron, care a anunțat miercuri o înăsprire a regulilor de alocare a ajutoarelor sociale imigranților europeni, cu puțin timp înainte de deschiderea completă a pieței muncii pentru români și bulgari, a fost criticat de Bruxelles, care a avertizat împotriva „isteriei”, relatează AFP.

Într-un articol publicat în The Financial Times, liderul conservator și-a exprimat dorința ca, în cadrul planului său de reformare a Uniunii Europene, libertatea de mișcare să nu mai aibă loc „în mod necondiționat”.

Însă comisarul european pentru Muncă Laszlo Andor l-a acuzat pe David Cameron, într-un interviu pentru BBC, de o „reacție excesivă și regretabilă” și că distorsionează realitatea.

Șeful Guvernului, care s-a angajat să organizeze un referendum asupra apartenenței la UE până la sfârșitul lui 2017, în cazul realegerii partidului său, în urma unor presiuni tot mai puternice din partea euroscepticilor, a afirmat că „împărtășește îngrijorările” populației, care se teme de un aflux de imigranți români și bulgari după anularea restricțiilor care le sunt impuse, pe 1 ianuarie.

David Cameron a anunțat o „schimbare a regulilor” astfel încât nou-veniții europeni să nu poată cere alocație de șomaj în primele trei luni de ședere și vrea să limiteze la șase luni plata acestei alocații „cu excepția situației în care pot demonstra că au perspective reale să găsească un loc de muncă”.

Nou-veniții nu vor putea să ceară nici ajutor pentru locuință imediat, iar nivelul minim al veniturilor în baza căruia obțin acces la ajutoare va fi revizuit.

Premierul a anunțat, de asemenea, că cei care „nu au venit să muncească, care cerșesc sau dorm pe stradă, vor fi expulzați”.

„A venit vremea pentru un nou acord, care să recunoască faptul că libertatea de mișcare este un principiu central al UE, dar că nu poate fi complet necondiționat”, a adăugat el.

Cameron a îndemnat la introducerea unor „noi dispoziții în vederea încetinirii accesului complet la piața muncii a fiecărei țări, până când suntem siguri că acest lucru nu va cauza mișcări enorme de migrare”.

El sugerează să se „ceară ca noile țări să atingă un anumit nivel de venit sau PIB pe locuitor înainte de a beneficia de o libertate de mișcare deplină” pentru cetățenii lor. În plus, premierul britanic propune ca fiecare țară să fie autorizată să stabilească cote anuale în domeniul migrării.

Laszlo Andor a apreciat că „ar trebui ca realitatea să fie prezentată mai corect, ci nu sub presiunea isteriei care domnește uneori în Marea Britanie”.

„Acțiunea unilaterală, discursul unilateral, mai ales în acest moment, nu sunt utile cu adevărat, ele riscă să prezinte Marea Britanie ca pe răul Uniunii Europene”, a avertizat comisarul european.