Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea tuturor voturilor din cele 382 de circumscripții electorale, 51,9 la sută dintre cetățenii britanici, mai exact s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării din UE, potrivit BBC News online. Pentru ieșirea din Uniunea Europeană au votat puțin aproximativ 17,4 milioane de cetățeni, în timp ce pentru rămânerea în UE s-au înregistrat puțin peste 16 milioane de voturi, 48,1%.
Philip Hammond, ministrul britanic al Afacerilor Externe, a declarat că alegătorii au „vorbit clar” și este misiunea guvernului să „pună în aplicare această decizie, protejând economia și să facă tot ce se poate pentru a onține ce e mai bine pentru Marea Britanie.” Oficialul a mai spus că țara are nevoie de continuitate și stabilitate, iar Cameron a spus clar că va rămâne premier.
Premierul britanic David Cameron și-a anunțat vineri dimineață demisia din funcție după rezultatele Brexitului, precizând că ”țara are nevoie de o nouă conducere” și că va mai rămâne în funcție trei luni.
Cameron a felicitat cele peste 33 de milioane de oameni care și-au exprimat opțiunea în cadrul referendumului de joi și că britanicii ar trebui să fie mândri că au avut încrederea să încredințeze dreptul de decizie și cetățenilor din insulele alipite Marii Britanii.
„Voința lor trebuie să fie respectată”, a susținut David Cameron.
Premierul le-a mulțumit atât celor care au susținut opțiunea sa, de rămânere în UE, cât și celor din tabăra „LEAVE”, care au luptat cu tărie pentru ideea lor.
Ce urmează?
David Cameron s-a angajat ca în cazul unui vot pentru ieșirea din UE să ceară, fără întârziere, activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru a activa mecanismul de părăsire a Blocului Comunitar. Acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele două săptămâni. Odată pus în mișcare acest mecanism, singura cale de întoarcere este prin acordul unanim al statelor membre.
Ieșirea din UE nu este însă un proces automat. Ea trebuie negociată cu celelalte 27 de state și se finalizează în termen de doi ani, iar Parlamentul European are drept de veto în cazul unei noi înțelegeri care să formalizeze relația dintre UE și Marea Britanie.
UPDATE 17:30 Barack Obama a făcut primele declarații după Brexit, afirmând că Statele „Marea Britanie și Uniunea Europeană vor rămâne parteneri indispensabili ai Statelor Unite chiar dacă se va începe renegocierea relației dintre aceste două părți, prin respectarea stabilității, securității și prosperității Europei, Marii Britanii și Irlandei de Nord”, a declarat Barack Obama.
Înaintea referendumului, Obama avertiza că eventuala ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta grav relațiile comerciale cu Statele Unite.
„Este corect să spunem că la un moment dat ar putea exista un acord comercial SUA-Marea Britanie, dar acest lucru nu se va întâmpla curând pentru că noi ne concentrăm pe finalizarea Acordului cu Uniunea Europeană”, a explicat Obama.
UPDATE 15:23 Boris Johnson afirmă că Marea Britanie nu trebuie să se grăbească să iasă din Uniunea Europeană, în ciuda faptului că el este unul dintre susținătorii Brexit.
„Cred că alegătorii au căutat în inimi și au găsit răspunsul că a venit vremea să reia controlul de la o Uniune Europeană care a devenit prea îndepărtată, prea opacă și prea puțin responsabilă în fața oamenilor. Dar este esențial să subliniem că nu este nevoie să ne grăbim; exact cum a spus premierul David Cameron, pe termen scurt nu se va schimba nimic, dar trebuie să începem activitățile pentru a vedea cum scoatem Marea Britanie din acest sistem supranațional”, a spus Boris Johnson, huiduit la primul discurs după decizia de părăsire a UE.
UPDATE 14:25 Andrei Luca Popescu, Un Brexit de 2%. Ce urmează?: „Ce urmează? Pentru Marea Britanie, urmează despărțirea. Pentru britanicii care au votat „Leave”, urmează descoperirea că ce li s-a promis o dată cu ieșirea din UE nu pică din pom ca para mălăiață. Dacă vor să reziste economic, englezii nu se pot rupe comercial de UE și de continent, pentru că nu pot ignora o piață de 500 de milioane de consumatori. Iar pentru accesul pe această Piață Unică, libera circulație a forței de muncă, spre exemplu trebuie obligatoriu să rămână în picioare. Cu alte cuvinte, românii, polonezii și bulgarii or să le „fure” în continuare englezilor locurile de muncă, iar acest paradox nu știu cum va fi explicat de saltimbancii de la UKIP și chiar de Cameron”. Citește comentariul integral AICI
UPDATE 14:21 Teodor Tiță, Vremea bătrânilor, vremea străinilor : „Ce am învățat din Brexit? Aș zice că dincolo de lucruri care țin de eșecul globalizării, populism, dispreț și altele asemenea, prima și cea mai importantă lecție e să nu ne ignorăm bătrânii. Când nu mai contează viitorul lor, se joacă cu al nostru”. Citește comentariul integral AICI
UPDATE 13:57 Scoția își vede viitorul în interiorul Uniunii Europene în pofida votului britanicilor de a părăsi Blocul comunitar, a anunțat premierul Nicola Sturgeon. Scoția a votat cu o marjă de 62 la sută să rămână în UE la referendumul de joi. „Scoția a prezentat un vot puternic, fără echivoc de a rămâne în UE și salut susținerea statutului nostru european”, a spus Sturgeon.
Fostul premier Alex Salmond a afirmat în mod explicit că Scoția ar putea acum face presiuni pentru un al doilea referendum privind independența.
UPDATE 13:54 Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să rămână unită în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie.
„Uniunea Europeană este suficient de puternică astfel încât să dea răspunsurile cuvenite situației de astăzi”, a susținul cancelarul german.
UPDATE 12:15 Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a susținut că rezultatul de la referendumul din Marea Britanie este „un lucru mare” și britanicii „și-au luat țara înapoi”.
UPDATE 12:37 Președintele Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni cu șefii BNR, partidelor și premierul Cioloș, că România regretă rezultatul votului din Marea Britanie, dar îl respectă.
UPDATE 12:06 Partidul francez de extremă dreapta Frontul Național cere organizarea unui referendum cu privire la statul de membru UE al Franței, după ce Marea Britanie a votat în favoarea părăsirii Blocului comunitar, relatează Reuters. Mai multe AICI
Cea mai importantă lecție pe care Bruxelles-ul ar trebui să o învețe din referendumul din Marea Britanie este că trebuie să asculte vocea poporului, a declarat, vineri, premierul Ungariei, Viktor Orban. Mai multe AICI
UPDATE 10:34 Premierul britanic David Cameron și-a anunțat vineri dimineață demisia din funcție după rezultatele Brexitului, precizând că ”țara are nevoie de o nouă conducere” și că va mai rămâne în funcție trei luni.
UPDATE 09:47 După anunțarea rezultatelor din Marea Britanie, președintele Klaus Iohannis i-a convocat la Cotroceni, pentru consultări pe liderii politici, guvernatorul BNR și premierul Cioloș.
„I-am invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 11:00, pe Prim-ministrul Dacian Cioloș, pe Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și pe liderii partidelor politice, pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii”, a anunțat Iohannis pe Facebook.
UPDATE 08:12 Ultimele rezultate arată că 51,7% dintre cetățenii britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării din UE, informează Reuters online.
Lira britanică a suferit cea mai mare cădere de o zi, scăzând cu 9,4 la sută față de dolar, ajugând chiar și la 1,3459 lire față de dolar, cel mai scăzut nivel din septembrie 1985.
UPDATE 06:53 Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea voturilor din 319 circumscripții, din totalul de 382, 51,9% dintre cetățenii britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării din UE.
Rezultatele nu sunt definitive, dar este greu de crezut că diferența de peste un milion de voturi poate fi recuperată de mișcarea favorabilă rămânerii Marii Britanii în UE.
UPDATE 01:45 Primele rezultate au sosit din Gibraltar: 96% pentru „Remain”, cu o prezență la vot de 83,5%.
UPDATE 01:15 Un alt sondaj, al Ipsos Mori, dă câștigătoare tabăra „Remain”, cu 54% la 46%, conform The Independent.
UPDATE 00:50 David Cameron le mulțumește celor care au votat pentru o Mare Britanie mai puternică și mai unită.
Thank you everyone who voted to keep Britain stronger, safer & better off in Europe – and thousands of @StrongerIn campaigners around the UK
— David Cameron (@David_Cameron) June 23, 2016
UPDATE 00:44 84 de parlamentari conservatori care au susținut tabăra „Leave” au publicat o scrisoare prin care își exprimă sprijinul pentru David Cameron ca prim-ministru în continuare.
„Noi, cei care suntem suporteri ai Votați Leave și membri ai Partidului Conservator în Parlament vă mulțumim că ați dat poporului britanic șansa să își aleagă destinul pe 23 iunie 2016. Credem că orice ar decid epoporul britanic, aveți atât mandatul, cât și datoria de a continua să conduceți națiunea, implementând manifestul nostru din 2015″, arată scrisoarea conservatorilor care s-au luptat cu Cameron în timpul acestei campanii.
UPDATE 00:40 Lira sterlină a atins maximumul anului, la 1.5 dolari americani, după anunțul sondajului YouGov care dă câștigătoare tabăra „Remain”.
UPDATE 00:25 Liderul UKIP, Nigel Farage, a fost citat de Sky News spunând că „se pare că Remain va câștiga”.
UPDATE 00:20 În Gibraltar, prima regiune care și-a încheiat votul, prezența a fost de 84%.
UPDATE 00:10 Un sondaj făcut de YouGov în ziua votului, pe un eșantion de 5.000 de persoane, dă câștigătoare tabăra „Remain”, cu 52%.
UPDATE 00:00 Urnele s-au închis, făcând excepție doar pentru alegătorii care se află în incinta secțiilor de votare sau la coadă la vot în afara secției, la această oră. Conform The Guardian, nu există exit-polluri comandate de televiziuni, însă ar exista unele comandate de instituții financiare.
UPDATE 15.45 Ultimele sondaje dinaintea votului arată cum au evoluat cele două tabere.
UPDATE 13.45 Un sondaj făcut cu câteva zile înainte de vot și publicat chiar astăzi, de către Ipsos Mori, plasează tabăra „Remain” în avantaj, cu 52%, iar tabăra „Leave” cu 48%. Este un sondaj făcut prin telefon. Un analist notează pentru The Guardian că toate sondajele telefonice plasează tabăra „Remain” în față, în timp ce sondajele online dau câștigătoare tabăra „Leave”.
Un sondaj online făcut de Populus cu o zi înainte de vot dă însă câștigătoare tabăra „Remain” cu 10%, 55 la 45 față de „Leave”, arată The Independent.
UPDATE 12.45 Și-a exprimat votul și liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn. Acesta a lansat un mesaj care nu lasă să se ghicească ce a votat: „Casele de pariuri au de obicei dreptate. Au dat-o în bară urât cu mine anul trecut, nu?”. Cotele la casele de pariuri indică drept favorit votul anti-Brexit, adică „Remain” – UK în UE.
A votat și ministrul Justiției din cabinetul lui Cameron, Michael Gove, unul dintre liderii campaniei „Leave”, pro-Brexit. El a venit la vot cu soția și cu o umbrelă cu inscripția „Leave”.
Nigel Farage, liderul UKIP, a mers și el la vot, spunând că tabăra „Leave” are o șansă reală de câștig. „Chiar cred că avem o șansă, pe bune. Dar contează foarte mult prezența la vot și acei „soft-Remainers” (cei care ar vota Remain cu nu prea multă convingere – n.r.) care stau acasă”, a spus Farage, conform The Guardian.
UPDATE 12.30 Oferta de nerefuzat a Germaniei pentru Marea Britanie, exprimată ironic de tabloidul Bild: dacă votați „Remain”, vă recunoaștem golul din finala Campionatului Mondial din 1966. În finala din 1966, dintre Germania și Anglia, șutul lui Geoff Hurst s-a lovit de bara transversală și a căzut dincolo de jumătatea tușei, însă golul nu a fost acordat de arbitri.
UPDATE 12.00 Sunt cozi la unele secții de votare din Londra, iar ploaia grea de azi dimineață nu i-a descurajat pe votanți să vină la urne.
În capitala Scoției, Edinburgh, o cincime dintre cei 345.000 de votanți și-au trimis deja opțiunea de vot prin poștă. 22% dintre alegătorii de aici sunt înregistrați pentru a-și exprima votul prin poștă, iar 82% dintre aceștia au votat deja până miercuri seara, înainte să se deschidă urnele, informează The Guardian.
Foto: Tom Clarke, The Guardian.
UPDATE 11.00 Premierul David Cameron, liderul Partidului Conservator, și soția sa, au votat la o secție din Londra, informează BBC.
Secțiile de votare din Marea Britanie s-au deschis joi, 23 iunie, la ora locală 07.00 (ora 09.00 în România) și se închid la ora locală 22.00 (24 iunie, ora 00.00 în România).
Conform cifrelor provizorii ale Comisiei Electorale, 46.499.537 de persoane vor avea dreptul de a vota în cadrul referendumului de joi, un număr record pentru un scrutin din Marea Britanie, scrie BBC News Online.
Nu există o limită de prezență la vot în baza căreia refendumul să fie considerat valid.
La referendumul de joi pot vota cetățeni britanici care locuiesc în țară și în state membre din Comunitatea Națiunilor (din care fac parte state independente, foste colonii britanice) cu vârsta minimă de 18 ani, dar și cei cu cetățenie britanică aflați în străinătate, care figurează în registrul electoral din Marea Britanie în ultimii 15 ani.
Acesta este doar al treilea referendum național din istoria Marii Britanii și vine după o competiție acerbă pentru voturi între tabără favorabilă rămânerii în UE și cea care se opune acestei perspective.
Pe buletinul de vot pentru referendum se va afla înscrisă următoarea întrebare: „Regatul Unit ar trebui să rămână un membru al Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeană?”
După închiderea secțiilor de votare, la ora locală 22:00 (24 iunie, ora 00.00 în România), urnele de vot sigilate vor fi transportate la cele 382 de centre locale unde se va desfășura operațiunea de numărare a voturilor pentru fiecare centru în parte.
Acestea reprezintă toate cele 380 zone administrative locale din Anglia, Scoția și Țara Galilor, plus câte unul pentru Irlanda de Nord și Gibraltar.
Autoritățile electorale vor anunța rezultatele parțiale pe parcursul nopții, iar în funcție de cât de strâns este scorul, este posibil ca rezultatul să poată deveni clar înainte de comunicarea rezultatului final național.
Comisia Electorală estimează că rezultat final va fi comunicat în dimineața zilei de vineri.
Marea Britanie ar putea să fie primul stat suveran care să părăsească Uniunea Europeană, însă acest lucru nu ar avea loc imediat, ci după o perioadă minimă de doi ani, timp în care autoritățile de la Londra și Bruxelles ar trebui să negozieze termenii relației cu UE.