Campanie fără precedent în China. Care este mesajul acestor afișe lipite în toată țara
Campania a fost lansată cu ocazia „Zilei de educație națională pentru securitate” și averizează, cu ajutorul unor pliante cu benzi desenate, în legătură cu pericolele întâlnirilor cu străinii.
Acestea spun povestea unui savant străin pe nume David care încearcă să o cucerească pe Xiao Li, funcționar guvernamental. Xiao Li descoperă ulterior că David s-a folosit de ea pentru a pune mâna pe documente de securitate națională.
Materialele, distribuite în școli, instituții de stat, companii sau chiar la avizierele blocurilor fac parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare.
„Guvernul încearcă să trimită un avertisment celor aflați în poziția de a divulga secrete de stat către organizațiile străine, inducând în același timp populației percepția că spionul s-ar putea afla chiar în mijlocul lor și făcându-i în acest fel mai precauți”, a declarat William Nee, specialist Amnesty International din China.
„Ideea că spionii se află peste tot a fost răspândită încă de pe vremea lui Mao, contribuind la creșterea suspiciunilor în societate și chiar a xenofobiei”, a mai spus acesta, scrie CNN.
Săptămâna trecută mass-media a raportat că un om a fost condamnat la moarte după ce a contribuit la scurgerea a peste 150.000 de documente clasificate către o putere străină a cărei nume nu a fost divulgat.