Cancelarul Austriei, însărcinat de președinte să formeze un nou Guvern, după succesul extremei drepte la alegerile din septembrie
Președintele Austriei Alexander Van der Bellen l-a însărcinat pe actualul cancelar Karl Nehammer să formeze un nou Guvern.
În mod tradițional, șeful statului îi cere liderului celui mai puternic partid să formeze un Guvern, dar de data aceasta președintele Alexander Van der Bellen a renunțat la tradiție, după ce alegerile parlamentare din 29 septembrie au produs un impas: celelalte partide refuză să coopereze cu liderul Partidului Libertății de extremă dreapta, scrie Associated Press.
Luna trecută, Partidul Libertății a câștigat alegerile naționale, pentru prima dată, cu 28,8% din voturi, înaintea Partidul Popular Austriac al lui Nehammer, care a obținut 26,3%. Social-Democrații de centru-stânga s-au clasat pe locul al treilea, cu 21,1%. Coaliția de guvernare formată din partidul lui Nehammer și Verzii ecologisti și-a pierdut majoritatea.
Pe 9 octombrie, președintele Alexander Van der Bellen le ceruse liderilor celor mai puternice trei partide să poarte discuții despre o posibilă cooperare, dar toți au ales să își păstreze pozițiile anterioare.
Partidul Popular Austriac conservator al lui Karl Nehammer a declarat că nu va colabora cu Partidul Libertății sub conducerea liderului său, Herbert Kickl, iar celelalte trei partide din noul Parlament au spus că nu vor colabora cu Partidul Libertății deloc. La rândul lui, Herbert Kickl a spus că Partidul Libertății va intra la guvernare doar cu el în funcția de cancelar.
„Acest lucru înseamnă clar și fără echivoc – confirmat în mod repetat, cu o perioadă de reflecție și cu discuții suplimentare – că Herbert Kickl nu va găsi niciun partener de coaliție care să-l facă cancelar”, a spus Van der Bellen.
Drept urmare, Van der Bellen a spus că îi cere lui Karl Nehammer să formeze un guvern și să înceapă discuțiile cu Social-Democrații. Aceste două partide, care au guvernat împreună în mod repetat în trecut, au cea mai mică majoritate posibilă în noul Parlament, cu un total de 92 din cele 183 de locuri.
Alexander Van der Bellen a spus că vrea să se știe clar dacă asta va fi suficient pentru un „Guvern stabil” sau dacă va fi nevoie de un al treilea partener. Partidul liberal Neos, care a obținut 9,1% din voturi luna trecută, este cea mai probabilă opțiune.
Nu există un termen limită oficial pentru formarea unui nou Guvern și nicio garanție că Nehammer, care este cancelarul Austriei de aproape trei ani, va reuși.
Anterior, Partidul Libertății a mai servit ca partener junior în Guverne conduse de Partidul Popular, dar conservatorii au susținut că nu este posibil să colaboreze cu Kickl, care este liderul Partidului Libertății din 2021.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: