Când scapă românii de vize în Canada. Bulgaria ne-a luat-o deja înainte

Când scapă românii de vize în Canada. Bulgaria ne-a luat-o deja înainte

Surse guvernamentale afirmă că autoritațile canadiene au informat deja autoritățile române despre intenția de ridicare a vizelor pentru cetățenii români.

”Această intenție a fost exprimată încă din vară după vizita premierului Dacian Cioloș la Ottawa, care de altfel a și inițiat discuțiile privitoare de ridicarea vizelor cu premierul Justin Trudeau. Decizia luată de canadieni și datele pe care le-a comunicat Guvernul bulgar au fost, de altfel, propuse și României, în cadrul unei convorbiri telefonice avută ieri (joi – n.r.) între premierul român și Justin Trudeau, înainte ca premierul Canadei să comunice cu guvernul de la Sofia”, au declarat surse din interiorul Executivului de la București pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestora, România are însă așteptari mai mari, în sensul obținerii unei date ferme în 2017.

”Negocierea, din punctul de vedere al părții române, nu s-a terminat încă, fiind în desfășurare discuții care privesc momentul și calendarul complet al eliminării vizelor pentru români”, au mai adăugat sursele.

Bulgaria a primit însă deja această ofertă în mod oficial, arată Reuters. Bulgarii care călătoresc în scop de afaceri, cei care au mai intrat în Canada și cei care au viză de SUA vor putea intra liber în Canada din mai 2017, urmând ca negocierile să ridice total vizele pentru bulgari până la finalul anului viitor.

„Guvernul canadian va face eforturi pentru ca toți ceilalți bulgari să poată călători fără vize până la finalul anului 2017″, arată un comunicat de presă al guvernului canadian.

Atât România, cât și Bulgaria negociază ridicarea vizelor cu Canada, condiționând negocierile de acceptarea Canadei în acordul privind liberul schimb cu UE.

Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit în septembrie la New York cu omologul său canadian, Justin Trudeau, cei doi apreciind că există perspective bune pentru ridicarea vizelor pentru românii care merg în Canada într-un viitor apropiat.

”Cei doi premieri au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetățenii români, constatând că există perspective bune pentru ridicarea vizelor într-un viitor apropiat. De asemenea, au discutat și despre contribuția Canadei la operaționalizarea deciziilor luate la summitul de la Varșovia cu privire la flancul estic al NATO de la Marea Neagră”, declara pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Perle la Bac 2024: "Din păcate, eu am învăţat doar poezia Luceafărul"
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Edward Iordănescu se desparte de echipa națională a României după un parcurs istoric la EURO...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Legea este în vigoare în toată România. Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni...
Zodiile care trec prin cea mai bună perioadă a vieții. Norocul le răsare la fiecare...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Gestul cutremurător făcut de soțul Ancăi Molnar la trei săptămâni de la moartea ei: ”Totul...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
În ce țară a fost introdusă săptămâna de lucru de șase zile?
×