Care este pericolul Zika la Rio? Mesajul ministrului Sănătății din Brazilia
„Circulația virusului Zika, răspândit de țânțarul Aedes Aegypti, nu ne va împiedica să oferim sportivilor, participanților și spectatorilor un eveniment sigur și de neuitat. Riscurile sunt minime. Un studiu publicat de Universitatea din Cambridge face o prognoză de mai puțin de un caz de infectare raportat la 500.000 de turiști”, explică Ricardo Barros.
Și specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății au confirmat, pe data de 14 iunie, că riscul de propagare a bolii este foarte scăzut. În timpul Jocurilor, călătoriile în zone din Rio afectate cu Zika reprezintă 0,25% din total, conform Centrului de Prevenție a Bolilor din Statele Unite. Per total, virusul circulă deja în 60 de țări, iar Brazilia reprezintă 15% din populația expusă.
Ministerul Sănătății din Brazilia transmite, de asemenea, că în timpul Jocurilor va fi iarnă în Brazilia, acesta fiind anotimpul când bolile răspândite de Aedes Aegypti au rata cea mai mică. Pe lângă asta, acțiunile de mobilizare pentru lupta împotriva țânțaruluim, precum vizite la domicilii și investiții publice în monitorizare și prevenție au dus la o scădere a ratei de infecție cu Zika de 87% între februarie și mai anul curent.
Monitorizarea și verificarea acestor date se realizează printr-un parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, într-un proces absolut transparent. Măsurile adecvate de combatere a Aedes Aegypti sunt puse în aplicare cu ajutorul a 3.000 de oameni care lucrează în sectorul de sănătate, se mai arată în comunicatul citat.
Autoritățile braziliene transmit că în timpul fazei de pregătire a evenimentelor au fost făcute 51 de teste monitorizate de Ministerul Sănătății și nu a rezultat niciun caz de infecție în urma lor. Nici pe traseul Torței Olimpice nu s-a înregistrat transmiterea vreunui caz de infectare cu Zika.
În comunicat este amintită experiența pe care Brazilia o are în organizarea unor evenimente de asemenea anvergură, cum ar fi Cupa Mondială, când au existat temeri referitoare la o posibilă epidemie de febră Dengue. Totuși, au existat doar trei cazuri de infecție la turiști.
„Protejarea sănătății brazilienilor și a turiștilor ce vin la acest eveniment este o prioritate pentru guvernul federal, care a promis să ia măsurile adecvate pentru a proteja sănătatea oamenilor. Recent, am fost la Geneva, Elveția, și am reafirmat în fața Comitetului Olimpic faptul că nu vom risca niciodată sănătatea sportivilor și a turiștilor. Brazilia ia toate măsurile necesare pentru ca Jocurile să fie un punct de referință în istoria sportului. Prin urmare, veniți la Jocurile Olimpice!”, încheie Ricardo Barros, ministrul Sănătății din Brazilia.