Care va fi următoarea țară care părăsește Uniunea Europeană?

Totuși, la fel ca orice creație politică, Uniunea Europeană este o construcție de moment în peisajul vast al istoriei. Într-o zi va dispărea pentru a fi înlocuită de alte entități sau va continua să existe doar „cu numele”, însă arătând sau funcționând foarte diferit față de Uniunea zilelor noastre, arată o analiză Stratfor. Este imposibil să știm cu exactitate când se va produce această transformare sau cât va dura acest proces, dar există, totuși, niște indicii care arată care ar putea fi cauza apariției unei „noi Europe”. Oricum ar fi, actuala criză a continentului este un mijloc de a ne aminti că, dincolo de deceniile în care s-a tot încercat slăbirea blocului comunitar, ideea de stat-națiune rămâne cea mai puternică în peisajul politic european. Și, pentru că apare din molozul ultimelor experimente în materie de integrare europeană, va juca un rol crucial în trasarea cursului viitor al Europei.

O Uniune lipsită de uniformitate

Nu toate țările membre sunt „create” în mod egal. Pierderea unui membru care face parte din zona euro, de exemplu, ridică o amenințare mult mai mare la ceea ce înseamnă restul sistemului, față de plecarea unui stat care nu este în Uniune. Probabilitatea ca Grecia să renunțe la moneda Euro în anul 2015 a fost, probabil, mult mai înspăimântătoare pentru Franța și Germania decât decizia Marii Britanii de a părăsi UE. Ambele evenimente ar fi avut consecințe serioase asupra Uniunii Europene, dar un Grexit ar fi zguduit din temelii fundamentul financiar al întregului bloc comunitar. Pe de altă parte, consecințele Brexitului vor apărea treptat, deci vor fi resimțite mai puțin acut.

Totuși, sprijinul pentru instituțiile europene variază de la țară la țară. Potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center, 72% dintre polonezi văd Uniunea Europeană într-o lumină pozitivă, față de doar 38% dintre francezi. Între timp, cel mai recent Eurobarometru a arătat că susținerea pentru zona euro ajunge în Luxemburg la 82%, comparativ cu doar 54% în Italia. Tendințele eurosceptice care străbat continentul au îmbrăcat, în funcție de fiecare țară, forme specifice: Frontul Național din Franța susține ieșirea din Uniunea European, în vreme de mișcarea Mișcarea 5 Stele din Italia cere doar părăsirea zonei Euro. În același timp, partidele politice moderate încearcă din ce în ce mai hotărât să limiteze libera circulație a muncitorilor și să reintroducă verificări stricte la granițe, chiar dacă se agață și de statutul de membru UE.

În mijlocul acestor cereri variate, pe alocuri chiar contradictorii, pusă în fața posibilității unui Brexit și a unui Grexit, Uniunea Europeană este obligată să reconsidere etapele procesului de părăsire a blocului comunitar și să se gândească dacă țările ar putea fi acceptate ca membri doar în anumite segmente ale Uniunii. În timpul discuțiilor pentru salvarea Greciei de la faliment, unele state au susținut că părăsirea zonei euro înseamnă, implicit, ieșirea din UE. Altele au propus metode pentru a suspenda rolul Atenei în zona monedei unice, dar cu păstrarea locului său în blocul continental. Un an mai târziu au apărut aceleași dezbateri și în legătură cu Marea Britanie. Unii dintre membrii Uniunii au spus că accesul la piața unică europeană vine cu un preț, și anume acceptarea muncitorilor veniți din alte state ale Uniunii. Alții s-au arătat ceva mai dispuși să se ajungă la un compromis. Indiferent, însă, de modul în care discuțiile dintre Londra și Bruxelles evoluează în următorii ani, acestea vor contura, până la urmă, o direcție, care va servi, probabil, drept ghid pentru alte state care și-ar putea dori să ceară ieșirea din UE.

Bineînțeles, acest lucru ridică o altă întrebare: în primul rând, de ce și-ar dori vreo țară să părăsească Uniunea Europeană sau structurile sale? Din nou, răspunsul la această întrebare depinde de fiecare membru în parte. Unele Guverne, fie ele susținute de un referendum popular, fie prin aprobare parlamentară, ar putea alege de bună voie să se retragă. Studiile precum cel mai recent Eurobarometru, care a arătat că încrederea în Uniunea Europeană a scăzut dramatic, de la 57% în 2007 la 33% în 2016, sugerează că referendumul din Marea Britanie ar putea să nu fie ultimul de acest tip.

Pe de altă parte, unele guverne s-ar putea să fie obligate să iasă din bloc, în cazul în care ajung să nu fie capabile din punct de vedere politic sau financiar să accepte condițiile care vin odată cu păstrarea statutului de membru. Atena, de exemplu, a luat în cunoștință de cauză decizia de a se conforma cererilor creditorilor pentru a rămâne în zona euro, dar alții ar putea, însă, să plece dacă entitățile din care fac parte se vor dizolva, fie ca urmare a unei decizii consensuale, fie din cauza unei crize existențiale.

Probabilitate și consecință

Țările care vor alege să renunțe la statutul lor de membru al Uniunii Europene sau să părăsească instituțiile blocului comunitar vor fi cele care vor decide soarta UE. Probabil că organizația ar reuși să treacă destul de puțin afectată peste o plecare a Croației, de exemplu, dar cu siguranță nu ar supraviețui unei ieșiri a Franței. Retragerea izolată a unei economii mici nu ar pune în pericol UE, însă o ieșire coordonată a mai multor membri cu siguranță că ar zdruncina puternic structura.

Anumiți factori politici și geografici au și ei un rol în posibilitatea ca unele state să părăsească, în viitor, blocul comunitar. O populație majoritar eurosceptică ar putea pune presiuni asupra Guvernului pentru a declanșa ieșirea din Uniune sau i-ar putea încuraja pe politicieni să adopte o astfel de retorică pentru a-și crește popularitatea în ochii votanților. Țările cu economii puternice sau cu poziționări strategice pe continent și-ar putea folosi avantajele pentru a forța un acord de ieșire favorabil sau pentru a obține concesii din partea Bruxelles-ului cu prețul de a rămâne în UE. De cealaltă parte a baricadei, membrii cu economii mai slabe n-ar avea în niciun caz un cuvânt la fel de greu de spus într-o asemenea situație, întrucât ar fi primele „victime” în cazul apariției unei noi crize pe continent.

În mare, membrii Uniunii Europene pot fi împărțiți în patru categorii, în funcție de probabilitatea de a părăsi UE și de consecințele pe care le-ar avea eventuala lor plecare din Uniune.

„Nepoftiții”

În ultimii ani, unii dintre cei mai duri critici ai Uniunii Europene au fost statele din centrul și estul continentului, cele care nu fac parte din zona euro. Multe dintre aceste țări văd UE ca pe un pact între țări care ar trebui să rămână suverane, astfel încât și-au conservat autoritatea națională în raport cu abordarea Bruxelles-ului, care își dorește să-și facă simțită prezența sub toate aspectele. Ungaria și Polonia sunt în prima linie din punctul de vedere al rezistenței pentru o integrare europeană mai profundă, dar state precum Cehia, România și Bulgaria au devenit și ele din ce în ce mai sceptice în ceea ce privește zona euro și propunerile de a crește influența Bruxelles-ului, notează analiștii Stratfor.

Acest lucru nu înseamnă, însă, că aceste state sunt dornice să părăsească blocul comunitar. Toate primesc constant ajutoare și subvenții de la UE și privesc statutul de membru ca un mijloc de modernizare a economiilor proprii și de atragere a investițiilor străine. Unele chiar percep această apartenență la „familia europeană” ca pe o garanție a protecției Vestului împotriva unor eventuale agresiuni ale Rusiei. Majoritatea alegătorilor din regiune susține și ea ideea rămânerii în Uniune.