UPDATE Carles Puigdemont și cei patru foști miniștri ai Guvernului catalan care s-au predat autorităților belgiene au fost eliberați condiționat de către un judecător din Belgia, după ce au fost audiați mai bine de zece ore.
Anunțul cu privire la eliberarea foștilor lideri catalani a fost făcut de către Parchetul din Bruxelles.
Cei cinci lideri catalani doriți de Spania au fost luați în custodia poliției belgiene duminică, a declarat purtătorul de cuvânt al procurorului din Bruxelles, informează Reuters.
Procurorul general al Spaniei a cerut, joi, emiterea unui mandat european de arestare pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont și a altor patru foști oficiali ai executivului regional, pentru rolul lor în referendumul pe tema independenței regiunii. Aceștia sunt acuzați de rebeliune, răzvrătire și folosirea defectuoasă a fondurilor publice.
„În această dimineață cele cinci persoane s-au prezentat la poliția din Bruxelles. Acestea au fost luate în custodia forțelor de ordine la 09:17 ora locală (10:17, ora României)”, a afirmat purtătorul de cuvânt al procurorului din Bruxelles, Gilles Dejemeppe, în cadrul unei conferințe de presă.
„Judecătorul va audia aceste persoane în această după-amiază. El va avea timp până luni dimineața să decidă soarta acestora”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Cei cinci au sosit la biroul unui procuror din Bruxelles, conform presei belgiene.
Procurorul va face un anunț despre mandatul de arestare european emis pe numele lui Puigdemont și a celorlalți patru miniștri.
O instanță din Madrid a emis mandate europene de arestare pentru fostul premier catalan Carles Puigdemont și pentru patru dintre foștii miniștri ai executivului regional: Meritxell Serret (ministrul Agriculturii), Antoni Comin (ministrul Sănătății), Lluis Puig (ministrul Culturii), Clara Ponsati (ministrul Educației).
Cei cinci se află în Belgia și sunt anchetați pentru rolul lor în referendumul din 1 octombrie pe tema independenței regiunii Catalonia. Ei sunt acuzați de rebeliune, răzvrătire și folosirea defectuoasă a fondurilor publice.