Carne de cal, în cannelloni comercializați în Spania
Carne de cal a fost găsită, în Spania, în cannelloni ce ar fi trebuit să fie umpluți cu carne de vită, a anunțat luni ministrul spaniol al Agriculturii, Miguel Arias Canete, în cursul unei reuniuni a miniștrilor europeni la Bruxelles, relatează AFP.
„Am găsit urme de ADN de cal în cannelloni umpluți cu carne, în peninsula iberică”, a spus Canete în cadrul unei reuniuni cu omologi europeni consacrată examinării acestui scandal care afectează 15 țări europene.
„Am informat deja autoritățile regionale, asociațiile de consumatori și companiile în cauză”, a adăugat el fără să ofere alte precizări.
Autoritățile din Insulele Canare au blocat săptămâna trecută o tonă de hamburgeri congelați destinați unor hoteluri și restaurante din acest arhipelag turistic, după ce au descoperit că aceștia conțineau carne de cal.
Cele 1.089 de kilograme de hamburgeri, în care urmează să fie determinat procentajul de carne de cal, fuseseră trimise de o companie din Valencia (est) către „operatori hotelieri, dar nu și unor comercianți și nici supermarketurilor”, a declarat minstrul spaniol al Sănătății.
Grupul elvețian Nestlé a anunțat, de asemenea, săptămâna trecută, că va retrage de la vânzare, în Spania și Italia, două preparate, și anume ravioli și tortellini, prezentate ca preparate cu carne de vită, dar care conțineau carne de cal.