Cartea publicată de directorul de exploatare al companiei Facebook
Sheryl Sandberg, director de exploatare al companiei Facebook, și-a lansat luni prima carte, prezentată de presa americană ca un „manifest feminist modern”, în care aceasta le îndeamnă pe femei să „se activeze” pentru a reuși atât în viața profesională, cât și în cea de familie, relatează AFP.
„Cartea «Lean In» («Activați-vă») se adresează femeilor de toate vârstele”, a declarat această talentată femeie de afaceri, în vârstă de 43 de ani, pe site-ul ei LeanIn.org, pe care l-a lansat cu câteva zile înainte de apariția pe piață a cărții sale.
„Cred că lumea ar fi mai bună dacă jumătate dintre companiile noastre și dintre țările lumii ar fi conduse de femei și jumătate din căminele noastre (ar fi conduse) de bărbați”, a continuat ea.
Absolventă de Harvard, bogată, mamă a doi copii, Sheryl Sandberg a devenit o „campioană” a femeilor americane, care visează să combine o carieră strălucită cu o viață de familie împlinită.
După ce a lucrat la ministerul Economiei, Sheryl Sandberg a fost economistă la Banca Mondială, apoi a fost angajată la Google, înainte de a deveni director de exploatare al companiei Facebook.
În cartea ei, Sheryl Sandberg spune că „femeile își înfrânează singure carierele pentru a-și păstra viața de familie, chiar și atunci când încă nu au copii”.
Ea le invită pe femei să „se activeze”, „să creadă în visurile lor” și să depășească, cu ajutorul bărbaților, ordinea socială actuală, dictată de ierarhizarea sexelor. „Chestiunea egalității dintre sexe se află într-un punct mort din anii ’90”, afirmă Lori Mackenzie, director adjunct al unui institut al Universității Stanford, specializat în raporturile dintre femei și bărbați. „Aducerea acestui subiect într-un spațiu public reprezintă un act revoluționar”, mai spune aceasta.
„Ea nu spune că echilibrul între muncă și familie este ușor de obținut”, continuă același sociolog. „Ea spune «hai să ne activăm, hai să facem acest lucru toate, împreună»”.
Sheryl Sandberg a lansat săptămâna trecută site-ul LeanIn.org, o platformă online unde femeile sunt invitate să posteze articole în care vorbesc despre experiențele lor. Printre acestea se numără prezentatoarea vedetă Oprah Winfrey, actrița Reese Witherspoon și fosta primă doamnă a Americii Laura Bush.
„Aceste mărturii alcătuiesc un tablou al încercărilor și al obstacolelor pe care noi toate le întâlnim în viață, a declarat Sheryl Sandberg. „Ele ne ajută să înțelegem faptul că merită să credem în noi înșine și să tindem spre obiectivele pe care ni le fixăm”.
Ea propune în același timp organizarea unor întruniri, la care femeile pot să participe cu regularitate pentru a-și împărtăși ideile cu celelalte participante și să urmeze cursuri gratuite despre arta negocierilor din companii, limbajul corporal și animarea unei echipe de subordonați.
Criticii ei îi reproșează însă faptul că „este ușor pentru o femeie bogată și puternică” să combine viața profesională și cea personală, afirmă Heidi Hartmann, directoarea Institutului de cercetări Women’s Policy Research.
„Femeile nu mai vor să se concentreze asupra schimbărilor pe care ele trebuie să le facă în comportamentele lor, ci mai degrabă asupra unei schimbări profunde a societății”, a explicat ea. „Acesta este punctul care va fi pus în dezbatere”, a adăugat ea, considerând că „foarte des, (în Statele Unite), femeile se retrag din viața profesională, uneori pentru că au o familie”.