„Cârtițele” de la Lehman Brothers, amenințate cu moartea / Fostă angajată: „Au angajat un bărbat care să hărțuiască personalul feminin…”

Publicat: 24 10. 2019, 18:28

Două femei care lucrau pentru o firmă din domeniul ipotecar, deținută de banca de investiții, au vorbit despre experiențele dureroase prin care au trecut, într-un documentar recent BBC, intitulat „Inside Lehman Brothers: The Whistleblowers”, scrie dailymail.co.uk.

Una dintre ele a declarat că a fost hărțuită de un bărbat, angajat chiar cu scopul de a le intimida pe femeile angajate la Lehman Brothers.

Unei alte femei i-a fost spartă casa, lucru ce a pus în pericol două vieți, atât pe a ei, cât și pe a fiicei sale.

Prăbușirea Lehman Brothers a declanșat criza financiară globală: compania administra active de 600 miliarde dolari și a marcat cel mai mare faliment financiar din istoria SUA.

Sylvia Vega-Sutfin, din Nevada și Cheryl McNeil au lucrat pentru BNC Mortage, o subsidiară a Lehman Brothers, cumpărată de magnați în 1997, care furniza împrumuturi ipotecare subprime, cu dobânzi ridicate, pentru cei care nu reușeau să plătească la timp.

Banca falsifica informațiile despre proprietari, pentru a vinde creditele către investitori, la un preț mai mare. După ce creditele erau vândute, dobânzile creșteau pentru a compensa pierderile creditorului, însemnând că oamenii nu își mai puteau plăti datoriile.

Cheryl a susținut că firma era cu ochii pe oricine „se dovedea slab” și Sylvia a aflat despre fraudă după ce a văzut un document în care un bărbat care lucra la un restaurant KFC era trecut cu un salariu lunar de 7.000 de dolari.

Ea a explicat cum a primit din greșeală un e-mail de la banca de investiții, în care se arăta că Lehmna Brothers trebuie să „țină compania în viață”.

Sylvia și-a amintit cum, într-o zi, situația ei s-a schimbat de la „rău la dezastru”, după ce împrumuturi de 30 milioane dolari din portofoliul ei au dispărut misterios. Femeia crede că acest „incident” a fost o tentativă a companiei de a-i distruge credibilitatea.

La rândul ei, Cheryl și-a amintit de un bărbat care a stat într-o zi în spatele ei, la birou, cu picioarele apropiate de ea, respirând sacadat și lansând afirmații „sugestive”.

Femeia, care are și copii, a declarat că nimeni nu a mai vrut să o angajeze și nu a mai reușit să-și plătească datoriile. La fel, Sylvia a susținut că, într-o zi, pe când părăsea sediul BNC, bărbatul angajat misterios pentru a „intimida” angajatele a amenințat-o pe ea și pe fiica ei: „Știu unde locuiești”.