Casa Albă a prezentat scuze Congresului pentru că nu l-a informat asupra acordului cu talibanii
Un oficial „la nivel înalt” de la Casa Albă a prezentat „scuze, luni seara, pentru că nu ne-a ținut la curent” cu acest acord, potrivit senatorului Saxby Chambliss, liderul republicanilor din Comisia pentru Informații.
Precizând că Executivul a discutat cu Congresul despre cazul lui Bergdahl de 18 luni, el a apreciat că „dacă asta înseamnă informare, atunci această administrație este mai arogantă decât credeam”.
Republicanii au criticat dur în acest weekend administrația democrată, acuzată că nu a informat Congresul în termen de 30 de zile înainte de operațiunea de eliberare.
Sergentul Bergdahl, singurul militar american care continua să fie deținut de talibani, a fost eliberat sâmbătă, după cinci ani de captivitate, în baza unui acord care prevede eliberarea a cinci talibani aflați la închisoarea de la Guantanamo.
„Cu siguranță, suntem fericiți pentru Bergdahl și familia sa”, a declarat în fața jurnaliștilor președintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului, Robert Menendez.
„Însă (…) sunt îngrijorat de precedentul creat pentru schimbul (de prizonieri), deoarece nu vreau ca mesajul să devină «puteți merge să capturați americani și să-i folosiți drept monedă de schimb»”, a adăugat senatorul democrat.
Marți, Obama a apărat acordul cu talibanii pentru eliberarea lui Bergdahl, declarând la Varșovia, într-o conferință de presă, că a „profitat de această oportunitate” pentru un acord rapid, pe fondul îngrijorărilor referitoare la starea de sănătate a sergentului Bergdahl, și a subliniat că are obligația „sfântă” de a încerca să-i aducă acasă pe militarii americani capturați în zonele de conflict.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro