Casa Albă a respins o petiție online prin care se cerea grațierea lui Snowden. „Să vină acasă, să fie judecat de colegii săi, nu să se ascundă în spatele unui regim autoritarist”
Snowden „ar trebui să vină acasă, în Statele Unite, și să fie judecat de către un juriu format din colegi de-ai săi – nu să se ascundă în spatele unui regim autoritarist”, subliniază Casa Albă într-un comunicat, referindu-se la Rusia.
El a descărcat o cantitate uriașă de informații secrete în timp ce lucra ca și consultant al Agenției Naționale pentru Securitate (NSA), iar apoi a oferit documente unor jurnaliști. El trăiește în Rusia, unde procurorii americani nu pot acționa.
Între altele, el a dezvăluit un program NSA de colectare în masă a unor metadate privind apelurile telefonice efectuate de milioane de americani, program care a fost găsit ilegal de către o curte de apel federală, în mai.
De atunci, el a devenit celebru pentru unii apărători ai libertăților civile și a apărut în legături video într-o serie de conferințe organizate în întreaga lume.
În petiție se subliniază că Snowden este „un erou național și este necesar să fie grațiat imediat”.
În răspunsul său, Casa Albă le mulțumește celor 167.000 de persoane care au semnat petiția și afirmă că președintele Barack Obama a cooperat cu Congresul pentru a găsi un echilibru între securitatea națională și îngrijorările cu privire la libertățile civile.
Însă „decizia periculoasă (a lui Snowden) de a fura și dezvălui informații clasificate a avut consecințe grave pentru securitatea țării noastre și oamenii care muncesc zi de zi să o apere”, subliniază președinția.
„Dacă a simțit că acțiunile sale însemnau nesupunere civilă, atunci trebuia să facă ceea ce au făcut cei care au ridicat problema în fața Guvernului lor, și anume să conteste, să vorbească, să angajeze o acțiune constructivă de protest și – mai ales – să accepte consecințele acțiunilor sale”, insistă Casa Albă.