Casa Albă avertizează că nu va putea fi creat statul palestinian dacă HAMAS menține controlul asupra Fâșiei Gaza
Soluția coexistenței a două state, israelian și palestinian, nu va putea fi aplicată atât timp cât mișcarea islamistă Hamas, considerată organizație teroristă de Statele Unite și de Uniunea Europeană, va menține controlul asupra Fâșiei Gaza, anunță Administrația de la Washington.
John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, a acuzat joi seară mișcarea Hamas că ”ridică mizele” în mod constant în negocierile cu Israelul privind un armistițiu în Fâșia Gaza în schimbul eliberării unora dintre cei aproximativ 100 de ostatici israelieni.
”Ei pot opri războiul chiar acum. Dacă ar fi crezut cu adevărat în soluția creării unui stat pentru poporul palestinian, nu ar fi încălcat situația de armistițiu care exista pe 6 octombrie 2023. Ar preda armele și ar permite eliberarea ostaticilor”, a afirmat John Kirby, citat de cotidianul The Jerusalem Post.
Armata israeliană a lansat ofensiva în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste comise pe 7 octombrie 2023, în sudul Israelului, de militanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic. Atacurile s-au soldat cu aproximativ 1.160 de morți și peste 5.400 de răniți în sudul Israelului.
Forțele militare israeliene continuă ofensiva în Fâșia Gaza și pregătesc o operațiune masivă în orașul Rafah.
”Cel puțin 43 de persoane au fost ucise, iar alte 64 au fost rănite în atacuri israeliene comise în ultimele 24 de ore”, a comunicat Ministerul local al Sănătății, citat de agenția Anadolu.
Bilanțul ofensivei israeliene este de cel puțin 34.305 morți și 77.293 de răniți, potrivit autorităților medicale din Fâșia Gaza, subordonate mișcării islamiste Hamas.
Statele Unite și Uniunea Europeană cer intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza și avansarea procesului politic pentru aplicarea soluției a două state, israelian și palestinian.
Washingtonul a cerut Israelului să nu mențină forțe militare în Fâșia Gaza după încheierea actualei ofensive, care are rolul înlăturării de la putere a grupului islamist Hamas, eliberării ostaticilor israelieni și distrugerii infrastructurii militare.
Însă Khalil Al-Hayya, vicepreședintele mișcării Hamas, a acuzat joi, într-un interviu acordat cotidianului saudit Asharq al-Awsat, că Israelul intenționează să ”ocupe în mod permanent” 20% din teritoriul Fâșiei Gaza.
Guvernul Benjamin Netanyahu a semnalat că ar putea crea zone de securitate la frontiera Fâșiei Gaza cu Israelul.
Foto: Profimedia
Citește și: