Prima pagină » Știri externe » Casa Albă exprimă preocupări privind relațiile dintre RUSIA și Coreea de Nord /„Vom urmări situația foarte atent”

Casa Albă exprimă preocupări privind relațiile dintre RUSIA și Coreea de Nord /„Vom urmări situația foarte atent”

Casa Albă exprimă preocupări privind relațiile dintre RUSIA și Coreea de Nord /„Vom urmări situația foarte atent”

Administrația Joe Biden a exprimat preocupări, luni seară, în legătură cu intensificarea cooperării Rusiei cu regimul din Coreea de Nord, în contextul vizitei pe care președintele Vladimir Putin o va efectua la Phenian.

”Nu suntem îngrijorați de vizită. Dar suntem îngrijorați de aprofundarea relațiilor între aceste două țări. Și nu doar din cauza impactului pe care îl va avea asupra poporului ucrainean, știm deja că sunt folosite rachete balistice nord-coreene pentru atacarea obiectivelor ucrainene, ci pentru că ar putea exista o anumită reciprocitate care ar putea afecta securitatea în Peninsula Coreea”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

”Nu am văzut încă parametrii acestui parteneriat, nu am observat încă o materializare, dar în mod categoric vom urmări situația foarte atent”, a subliniat John Kirby, într-o conferință de presă organizată luni seară la Casa Albă.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va efectua, marți și miercuri, o vizită oficială în Coreea de Nord, pentru discuții cu liderul Kim Jong-Un. Rusia și Coreea de Nord ar putea semna un parteneriat bilateral, care probabil va include teme de securitate, a declarat un oficial de la Kremlin.

”Discuțiile se vor referi la starea generală a relațiilor și la perspectivele bilaterale. Acest lucru include domeniile economiei, energiei, transporturilor, agriculturii, relațiilor regionale. Sigur că este vorba și de problemele de securitate și de cooperarea internațională”, a declarat Iuri Ușakov, consilier prezidențial rus.

”Va fi acordată o atenție specială agendei internaționale. Abordările celor două țări asupra problemelor internaționale sunt foarte apropiate și coincid. Susținem împreună formarea unei lumi multipolare, pe principiile egalității, respectării suveranității și neimplicării în afacerile interne. Rusia menține dialogul și este deschisă cooperării cu toate țările, mai ales cu cele vecine, în pofida tentativelor Occidentului colectiv de a exercita presiuni asupra noastră”, a subliniat oficialul rus.

În contextul războiului din Ucraina, Moscova a intensificat parteneriatul cu Phenianul. Coreea de Nord este acuzată că furnizează Rusiei armament, iar Kim Jong-Un speră să obțină un acord cu Moscova în domeniul balistic.

Foto: Profimedia

Citește și:

FMI avertizează asupra efectelor INTELIGENȚEI ARTIFICIALE în privința locurilor de muncă /Sunt propuse noi programe sociale și mecanisme fiscale

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și