Casa Albă: Obama va ocoli Congresul în 2014, în cazul în care va fi necesar să-și impună proiectele
Președintele american Barack Obama este pregătit ca în 2014 să „ocolească” Legislativul, în cazul în care va fi necesar să-și impună proiectele, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.
„Președintele vede (acest an) ca pe un an al acțiunii (…), în care va coopera cu Congresul, atunci când poate, și în care va ocoli Congresul, atunci când va fi necesar”, a declarat pentru postul ABC Jay Carney, un purtător de cuvânt al Executivului, cu două zile înainte de discursul anual pe care Obama îl va susține în fața congresmenilor.
În contextul în care anul 2013 a fost marcat de eșecuri în privința unor proiecte legislative privind armele de foc, șomajul de lungă durată sau reforma imigrației, Obama urmează să susțină marți, în fața membrilor Congresului, discursul asupra stării Uniunii, în care urmează să se declare „optimist” în privința unui „an al acțiunii”, au declarat sâmbătă consilieri prezidențiali.
Acest voluntarism riscă să se lovească de preocupările electorale ale congresmenilor. În noiembrie urmează să aibă loc alegeri pentru toate mandatele din Camera Reprezentanților, dominată din 2011 de republicani, și pentru o treime din mandatele Senatului, aflată sub controlul democraților, aliații președintelui.
Carney s-a declarat duminică „optimist în privința anului 2014, an în cursul căruia Congresul va prezenta o lege de reformare completă a imigrației, susținută de ambele partide, care să răspundă principiilor pe care (președintele) le-a expus și pe care să o poată promulga ca lege”.
Unul dintre consilierii lui Obama, Dan Peiffer, a avertizat, într-o intervenție la CNN, că, marți, președintele „nu le va spune americanilor că va aștepta Congresul. Va avansa propria inițiativă”.
„Aceasta nu este o confruntare. Înseamnă «să găsim subiecte asupra cărora putem coopera»”, a apreciat consilierul, citând în acest sens reforma imigrației sau indemnizarea șomerilor de lungă durată.
Senatorul republican Ran Paul a declarat, la rândul său, pentru CNN, că „acest lucru seamănă vag cu o amenințare și aduce a aroganță, în sensul în care unul dintre principiile fundamentale ale țării noastre este echilibrul puterilor”.
„Bine ați venit în lumea reală. Este dificil să convingi pe cineva să adopte o legislație. Acest lucru necesită consens. Iar (președintele) de acest lucru are nevoie, să creeze consens și nu să ia stiloul și să facă legi”, a adăugat el.
Obama a avertizat că deține „un stilou și un telefon” în vederea adoptării unor măsuri administrative, în contextul rezistenție opuse în Congres.
Jumătate dintre americani (50%) dezaprobă modul în care Obama își exercită funcția de președinte, iar o majoritate zdrobitoare (81%) dezaprobă modul în care Congresul își face treaba, potrivit unui sondaj Washington Post-ABC publicat duminică și realizat în perioada 20-23 ianuarie pe un eșantion de 1.003 adulți. Marja de eroare a anchetei este de plus sau minus 3,5 puncte procentuale.