Casa dictatorului Antonio Salazar, care visa să transforme din nou Portugalia într-un imperiu, scoasă la vânzare pentru 5,5 milioane euro
Casa, cu un teren de 1.410 metri pătrați, este situată în apropiere de centrul Lisabonei. Prețul este justificat „nu de clădirea în sine”, ci de suprafața acestui teren, potrivit agenției imobiliare, care precizează că din casa de trei etaje a mai rămas doar o fațadă în ruină, iar prin ferestrele fără geamuri intră ramurile unui copac.
Doar ornamentele fațadei amintesc de trecutul prestigios al clădirii, dar, în prezent, acestea servesc drept cuiburi pentru ciori.
Casa a fost însă una luxoasă. Salazar a ales-o ca locuință în 1933, imediat după ce a devenit premier, fiind o locuință potrivită funcției sale. În același an, a fost instaurat regimul său, „Estado Novo” (Statul Nou).
Dictatorul, care a fost premier al Portugaliei între anii 1932 și 1968, a părăsit această casă în 1937, după ce a scăpat dintr-un atentat. În același an s-a luat decizia de a se crea o reședință oficială pentru șeful Guvernului portughez, Palatul Sao Bento.
Salazar a locuit în acest palat – care a rămas până în zilele noastre reședința premierului portughez – până la moartea sa, pe 27 iulie 1970.