Prima pagină » Știri externe » Casa natală a lui Hitler va fi dărâmată

Casa natală a lui Hitler va fi dărâmată

Casa natală a lui Hitler va fi dărâmată
Autoritățile austriece vor demola casa natală a lui Adolf Hitler din nordul Austriei, pentru ca în locul respectiv să fie ridicată o nouă clădire, punând capăt astfel anilor de lupte judiciare asupra destinației acesteia, a anunțat luni ministrul austriac de interne.

”Casa lui Hitler va fi distrusă. Fundațiile vor putea fi păstrate, însă o nouă clădire va fi construită”, a declarat ministrul de interne Wolfgang Sobotka pentru cotidianul austriac Die Presse.

Potrivit ministrului, noua construcție va fi utilizată în scopuri caritabile sau administrative.

Pentru ca acest proiect să se concretizeze, guvernul austriac trebuie să finalizeze procedura de expropriere a casei situate în centrul localității Braunau-am-Inn, situată la frontiera cu Germania, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne.

Această casă mare, cu fațadă galbenă, unde Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889, este goală din 2011, data la care guvernul s-a implicat într-o dispută judiciară cu actuala proprietară, Gerlinde Pommer, locuitoare a orașului, a cărei familie a deținut clădirea mai bine de un secol.

În anii ’70, guvernul austriac a semnat un contract cu Gerlinde Pommer și a transformat casa în centru pentru persoane cu handicap, până când proprietara a refuzat să autorizeze lucrări de renovare necesare și centrul s-a închis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Unde este cel mai înalt oraș locuit permanent din lume?