Prima pagină » Știri externe » Cât a costat greva piloților KLM

Cât a costat greva piloților KLM

Cât a costat greva piloților KLM
Greva record a piloților Air France, care a afectat compania pe parcursul a două săptămâni luna trecută, ar putea avea un impact "de ordinul a 500 de milioane de euro" pentru anul 2014, a anunțat, miercuri, grupul Air France-KLM, relatează AFP.

Conflictul, lansat de piloții care s-au opus proiectului Air France de a se extinde în sectorul low cost, prin filiala Transavia, a provocat în luna septembrie o scădere cu 15,9% a traficului de pasageri și cu 17,7% a traficului de mărfuri.

Impactul grevei asupra rezultatelor financiare pentru cel de-al treilea trimestru este evaluat de conducerea grupului franco-olandez între 320 și 350 de milioane de euro, dar suma riscă să crească, iar grupul se teme că până la sfârșitul anului se va confrunta cu o scădere a numărului de clienți.
De altfel, grupul Air France-KLM a observat în perioada cuprinsă între începutul și sfârșitul grevei (din 15 până în 18 septembrie) o rată a rezervărilor pentru lunile următoare mai redusă decât de obicei.

În consecință, impactul grevei asupra încasărilor ar putea fi de „ordinul a 500 de milioane de euro”, potrivit grupului franco-olandez, care se așteapta anterior la profit cuprins între 2,2 și 2,3 miliarde de euro, estimare redusă între timp la o sumă cuprinsă între 1,7 și 1,8 miliarde.

Statul francez este acționar în proporție de aproximativ 16 la sută al grupului Air France-KLM, numărul doi european în transportul aerian după Lufthansa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?