Prima pagină » Știri externe » Cât câștigă Angela Merkel și care este cel mai bine plătit politician din lume

Cât câștigă Angela Merkel și care este cel mai bine plătit politician din lume

Mai multe pe gandul.info

Sistemul de remunerare a politicienilor din Germania este mai complicat. Oficial, pentru munca depusă, parlamentarii nu primesc salarii, ci „indemnizații” de 9542 de euro lunar plus o sumă paușală (un fel de diurnă) de 4318 euro neimpozabilă, destinată cheltuielilor aferente mandatului politic: o locuință în apropierea Bundestag-ului, deplasări, hrană, etc.  

Fiecare deputat are de asemenea dreptul să-și utileze biroul cu echipamente la cele mai noi standarde într-un cuantum maxim de 12.000 de euro pe an. Banii sunt decontați ulterior numai în baza facturilor prezentate. Indemnizațiile sunt ajustate anual după tendința generală a salariilor din anul precedent, explicăcei de la DW.

În parlamentele de land se câștigă mai puțin și foarte variabil de la o zonă la alta. Dacă un deputat din Hamburg primește 2641 euro lunar și o sumă paușală de 350 de euro, un parlamentar din landul Renania de Nord-Vestfalia este remunerat cu 9.500 de euro pe lună și atât.   

Cancelara Merkel este recompensată lunar cu suma de 17.732 de euro plus aproape 1.000 de euro sporuri specifice funcției sale în sectorul public. Chiar dacă are numai o funcție reprezentativă președintele Frank-Walter Steinmeier beneficiază lunar de echivalentul a 90% din indemnizația cancelarei, cu tot cu sporuri, atingând 19.719 euro în fiecare lună. Fiecare ministru federal beneficiază de 15.000 de euro lunar, inclusiv sporuri.

Membrii cabinetului mai primesc și indemnizațiile la care au dreptul în calitate de deputați în Bundestag: 12.270,96 euro pe an pentru cancelar și câte 3.681,36 euro pentru fiecare ministru.

Deși, conform protocolului, președintele țării și președintele Parlamentului dețin cele mai importante funcții în stat, Angela Merkel conduce, de facto, cea mai puternică instituție politică din Germania. În aceste condiții apare întrebarea firească: în raport cu omologii săi din alte colțuri ale lumii, cum este recompensată Angela Merkel? Conform portalului de statistică „Statista”, cancelara Republicii Federale ocupă un loc în jumătatea superioară a clasamentului.
Infografik Jahresbezüge internationaler Spitzenpolitiker

Puțini politicieni de rang înalt câștigă mai mult ca Angela Merkel, printre altele președintele SUA cu un venit anual de 333.000 de euro și premierul Lee Hsien Loong (Singapore) cu aproape 1,5 milioane de euro pe an!

Cât se câștigă în România?

Indemnizația președintelui României este de 17.400 lei brut (3800 euro). Premierul primește lunar 16.675 lei brut (3600 euro), iar un ministru încasează 15.255 lei brut (3300 euro). De venituri lunare semnificativ mai consistente beneficiază președintele Autorității de Supraveghere Financiară – 70.000 lei (15000 euro) – sau  guvernatorul Băncii Naționale – 24.000 lei (5200 euro).

Citește și