Publicarea celor peste 20.000 de emailuri ale Partidului Democrat, după ce serverele Convenției Naționale a Democraților au fost sparte, este pusă pe seama unor hackeri ruși cu legături la nivel guvernamental la Kremlin, conform New York Times și Washington Post.
Datele, publicate de Wikileaks la sfârșitul săptămânii trecute și pe care organizația susține că le-a primit de la un hacker rus, arată că Hillary Clinton a fost favorizată de Convenția Națională a partidului, în defavoarea contracandidatului său, Bernie Sanders, lucru pe care de altfel stafful de campanie al democratului l-a acuzat în trecut. Organismul de partid ar fi trebuit să fie neutru, fără să se implice în cursa electorală internă dintre democrați.
După publicarea emailurilor, președinta Convenției Naționale a Democraților, Debbie Wasserman Schultz, și-a dat demisia.
Să dovedești sursa unui atac cibernetic este dificil, scrie New York Times, însă experți în securitate cibernetică au ajuns la concluzia că serverele Convenției Naționale a Democraților au fost sparte de două servicii secrete ale Rusiei, aceleași care s-ar fi aflat și în spatele unor atacuri precedente asupra Casei Albe, Departamentului de Stat sau a Marelui Stat Major, de anul trecut. Datele arată că documentele furate au trecut prin computere rusești. Plecând de la aceste informații, New York Times ridică problema dacă Vladimir Putin, președintele Rusiei, se implică direct în campania electorală din SUA, favorizându-l pe candidatul republican Donald Trump, acest lucru fiind o premieră istorică.
În urmă cu mai mult de o lună, Washington Post arăta că hackeri ruși cu legături la nivel guvernamental au penetrat rețeaua de computere a Convenției Naționale Democrate. Atunci, era vorba despre datele strânse de democrați pentru a face profilul rivalului republican Donald Trump, însă experții în securitate citați arătau că au fost compromise și emailurile și chat-urile de pe serverele democraților. Hackerii ruși au avut acces la serverele respective timp de aproximativ un an. Cel mai probabil, arhiva de emailuri publicată de Wikileaks vinerea trecută provine din acest atac cibernetic.
Două firme concurente de securitate cibernetică din SUA au ajuns la concluzia că atacatorii sunt grupări de hackeri din Rusia.
Experții în securitate cibernetică citați atunci, care au lucrat la repararea efectelor atacului, arătau că a fost vorba despre două grupări rusești de hackeri, Fancy Bear (APT 28) și Cozy Bear (APT 29). Prima ar lucra pentru GRU, serviciul militar de spionaj al Rusiei, iar a doua pentru FSB, serviciul secret intern rusesc. Cele două grupări ar fi lucrat separat, fără să se coordoneze, mai arătau experții, și și-au anunțat „performanțele” public.
„Resping complet posibilitatea ca guvernul Rusiei sau organisme guvernamentale să fie implicate în așa ceva”, declara în iunie Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Un astfel de atac cibernetic coordonat de la nivel de stat este o premieră, pentru că până acum nu a existat o astfel de implicare într-o cursă electorală internă. Ar fi însă unul dintre cele mai mari atacuri cibernetice depistate în SUA, precum cel susținut de China asupra Biroului de Resurse Umane al aparatului de stat american, sau cel susținut de Coreea de Nord asupra Sony Pictures.
Atacul cibernetic îl favorizează pe Donald Trump, față de Hillary Clinton, arată publicațiile americane, care fac legătura între declarațiile conciliatorii, uneori admirative ale lui Trump față de Rusia și Vladimir Putin, precum și de reacția lui Putin, care a lăsat de înțeles că Trump ca președinte al SUA ar fi ceva de dorit.
„Diversiunea” Guccifer 2.0 din România
Imediat după ce informația că serverele Convenției Naționale Democrate au fost sparte a devenit publică, în iunie, atacul a fost revendicat de un anonim care s-a autointitulat Guccifer 2.0, susținând că este un hacker din România. El a susținut, în interviuri acordate unor publicații specializate din SUA, că nu are nicio legătură cu Rusia și că este un fan al lui Marcel Lehel Lazăr, hackerul român intitulat Guccifer, care a spart mai multe conturi de email, printre care cel al lui Colin Powell, dar și al fostului director SRI George Maior.
Mai mulți experți susțin însă că este vorba despre o diversiune menită să îndepărteze atenția de la Rusia. Presupusul hacker, intervievat de ediția americană a VICE, a fost însă pus la încercare în limba română, neputându-se exprima corect și folosind în mod evident o română tradusă de Google. El a întrerupt interviul online când jurnaliștii au adus un vorbitor nativ de limbă română care i-a pus o întrebare tehnică.
Ce arată emailurile interne ale democraților
Mesajele interne ale membrilor Convenției Naționale Democrate arată o implicare a acestora în favoarea lui Hillary Clinton, prin sabotarea campaniei contracandidatului democrat Bernie Sanders. New York Times a identificat mai multe teme în aceste emailuri, publicate de Wikileaks.
Religia lui Bernie Sanders a fost o temă de atac. Oficiali ai Convenției Naționale Democrate au vorbit pentru a determina lansarea unei teme de dezbatere publică privind ateismul lui Bernie Sanders, care este evreu, însă a declarat că nu este un om religios. Ideea era îndepărtarea votanților credincioși din Kentucky și West Virginia.
Președinta Convenției, Debbie Wasserman Schultz, l-a numit pe șeful campaniei lui Sanders un „nenorocit de mincinos” (damn liar) și a scris că „nu înțelege” partidul. „A vorbit ca cineva care nu a fost niciodată membru al Partidului Democrat și nu înțelege nimic din ce facem noi”, a scris ea într-un email de răspuns față de un articol din Politico, în care Sanders spunea că partidul nu a fost corect cu el. De altfel, Bernie Sanders nu a fost membru al Partidului Democrat, înainte să intre în cursa electorală pentru președinție.
Un avocat de-al lui Hillary Clinton a oferit asistență Convenției Naționale Democrate, despre cum să reacționeze la acuzațiile aduse de Sanders, că Hillary Clinton nu folosește corect comitetul de strângere a fondurilor de campanie din Convenție, folosind banii pentru campania sa. Astfel, echipa de campanie a lui Clinton și Convenția Națională, care trebuia să fie neutră, s-au coordonat pe acest subiect controversat.
Responsabilul cu presa al Convenției a propus să se lanseze ideea că întreaga campanie a lui Sanders este un rateu, mai arată emailurile, conform New York Times. Oficiali ai Convenției au râs de asemenea de insistența cu care echipa lui Sanders cerea dezbateri cu Hillary Clinton, aceasta refuzându-le.
Alte emailuri arată că oficiali ai Convenției își doreau ca Bernie Sanders să renunțe la cursă, pentru ca Hillary Clinton să poată fi desemnată mai repede candidatul oficial.
Un alt aspect relevat de emailuri a fost cum erau tratați donatorii pentru campania democraților. Uneori au fost numiți „clovni”, iar o discuție a vizat așezarea la mese în cadrul unei reuniuni la care participa și președintele Obama. „Bittel (un important donator din Florida) va sta în cel mai de rahat colț pe care îl găsesc”. „Nu va sta lângă POTUS (președintele SUA)”, își scriau Jordan Kaplan, directorul financiar, și adjuncta sa, Alexandra Shapiro.
Filantropul new-yorkez Philip Munger urma să fie mutat în locul oftalmologului Sreedhar Potarazu, aproape de Obama, însă adjuncta arată că acesta a donat doar 100.600 de dolari pentru partid, față de Munger care a donat 332.250 de dolari. Au existat de asemenea discuții despre cum trebuie răsplătiți donatorii partidului, în funcție de sumele donate.