Cât va costa reconstruirea Irakului distrus de război. Peste o sută de mii de case au fost transformate în moloz și milioane de cetățeni au urmat calea strămutării
În cadrul unei conferințe internaționale în Kuweit, Qusay Abdulfattah, director în cadrul Ministerului Dezvoltării, a declarat că aproximativ 22 de miliarde de dolari sunt necesare pe termen scurt, iar alte 65 de miliarde de dolari trebuie alocate pe termen mediu.
Sectorul locuințelor are cea mai urgentă nevoie de fonduri, a mai precizat oficialul guvernamental irakian.
Reprezentanții din întreaga lume, în special țările dezvoltate, Orientul Mijlociu, donatori internaționali, ONU și agenții globale de asistență umanitară, participă luni la Conferința Internațională pentru Reconstruirea Irakului.
Discuțiile vor viza alocarea de fonduri pentru reconstruirea țării devastate de război și asigurarea unor fonduri de urgență pentru milioanele de bărbați, femei și copii afectați de confruntările comunității internaționale cu organizațiile teroriste Al-Qaida și Stat Islamic.
Pe agenda evenimentului se mai află subiectele reabilitării psihologice și sociale din Irak, creșterea nivelului de educație, îmbunătățirea sistemului de sănătate.
Organizațiile neguvernamentale prezente la conferința internațională din Kuweit au convenit să aloce 330 de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar către Irak.
Statele Unite, care conduc o coaliție internațională de susținere a Irakului în lupta împotriva Stat Islamic, nu-și vor lua niciun angajament financiar în cadrul evenimentului de luni, potrivit oficialilor americani.
Mahdi al-Alaq, secretarul general al Consiliului de Miniștri din Irak, a declarat că națiunile ar putea ajuta și dacă vor acționa ca garant în fața unor creditori, astfel încât Irakul să obțină împrumuturi cu dobândă mică pentru finanțarea proiectelor de infrastructură.
Aproximativ 138.000 de locuințe din Irak au fost distruse în urma confruntărilor violente din ultimii ani, iar peste 2,5 milioane de cetățeni irakieni au fost strămutați, conform datelor guvernului de la Bagdad.