O alunecare de teren provocată de ploi torențiale s-a soldat cu cel puțin opt morți și aproximativ o sută de dispăruți pe Insula indoneziană Java, a anunțat sâmbătă un oficial, citat de AFP.
„Pentru moment, opt morți au fost găsiți și căutăm alte o sută de persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al Agenției pentru gestionarea catastrofelor, Sutopo Purwo Nugroho.
Alunecarea de teren a acoperit, vineri, case din satul Jemblung, în centrul insulei.
„Condițiile sunt foarte dificile și avem nevoie de mașini mari pentru a degaja drumul care a fost acoperit de alunecarea de teren”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Agenției.
Conform unui alt oficial al Agenției, care a solicitat anonimatul, 200 de salvatori și 500 de voluntari participă la operațiunile de căutare a persoanelor dispărute.