Câte procente a pierdut Barack Obama în sondaje, după prima dezbatere cu Mitt Romney

Publicat: 08 10. 2012, 20:27

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a pierdut avansul în intențiile de vot de care dispunea față de adversarul său republican, Mitt Romney, după dezbaterea prezidențială de miercuri, potrivit unui sondaj Gallup publicat luni, relatează AFP.

Potrivit sondajului Gallup, Romney și Obama sunt la egalitate în intențiile de vot, cu 47 la sută, în condițiile în care, înainte de dezbatere, președintele în exercițiu menținea o distanță între patru și șase puncte față de adversarul său.

Scăderea clară a președintelui în exercițiu pare să confirme evaluarea negativă a opiniei publice în privința prestației sale de săptămâna trecută în fața lui Romney.

În timpul dezbaterii, prima dintre cele trei între locatarul de la Casa Albă și cel care aspiră să preia mandatul prezidențial, Obama a părut să fie în defensivă, în timp ce adversarul său și-a demonstrat combativitatea.

Un alt sondaj realizat de Gallup a arătat că 72 la sută din persoanele intervievate consideră că dezbaterea prezidențială de săptămâna trecută a fost câștigată de către Romney.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro