Câți bani s-au învârtit în spatele programului CIA de tortură
Potrivit revistei, o persoană asociată programului CIA pe teren le-a spus anchetatorilor Guvernului american că programul a dispus de „mai mulți bani decât credeam că puteam noi cheltui, iar estimarea s-a dovedit a fi corectă”.
Programul CIA a fost conceput de doi psihologi angajați cu contract care s-au retras din Forțele Aeriene și a jucat un „rol central în operarea, evaluarea și managementul programului CIA de Detenție și Interogare”, se arată în raport.
Cei doi psihologi, James E. Mitchell și Bruce Jessen, sunt identificați în raport sub pseudonimele Grayson Swigert și Hammond Dunbar. Ei au creat o companie în 2005, cu scopul de a-și facilita activitatea în cadrul CIA, în perioada în care Agenția Centrală de Informații și-a externalizat operațiunile legate de programul de detenție și interogare, potrivit raportului. În 2006, firma a primit un contract CIA în valoare de 180 milioane de dolari, iar contractorii au primit 81 de milioane de dolari până la finalizarea contractului, în 2009.
În plus, CIA a încheiat cu firma și angajații ei un acord pentru despăgubiri ca formă de protecție față de eventuale procese și a plătit în baza acestei înțelegeri 1,1 milioane de dolari pentru cheltuieli judiciare. Firma a angajat foști ofițeri CIA, iar în baza contractului a oferit în schimb interogatori, psihologi operaționali, „debrieferi” și personal de securitate pentru închisorile secrete ale Agenției.
Însă contractorii nu au fost singurii care au primit sume importante de bani în cadrul programului CIA, notează Forbes. „CIA a oferit milioane de dolari în numerar unor oficiali din cadrul unor guverne străine”, pentru a le determina să găzduiască și susțină închisori secrete.
De exmplu, o țară în care se afla o astfel de instalație CIA a respins transferul lui Khalid Shaykh Muhammad, considerat „arhitectul” atacurilor de la 11 septembrie, însă a revenit asupra deciziei în urma intervenției ambasadorului american în țara respectivă, potrivit raportului. În luna următoare, CIA a oferit peste un milion de dolari unei părți neidentificate din acea țară, se precizează în raport. Potrivit unei telegrame, menționate în raport, „Stația CIA a speculat că schimbarea poziției a fost «cel puțin într-o oarecare măsură imputabilă… cadoului nostru de (suma cenzurată) milioane dolari”.
Khalid Shaykh Muhammad ar fi fost încarcerat de CIA în Polonia și România înainte să fie transferat la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba).
Oficiali CIA erau foarte conștienți cât de ușor era să folosească bani pentru a determina anumite țări să faciliteze programul de interogare. „Își dai seama că poți să cumperi (numele țării cenzurat) cu bani”, este citat în raport șeful unei stații. Printr-o coincidență, scrie Forbes, plata unor oficiali din guverne străine pentru a facilita torturarea a avut loc în perioada în care Departamentul american al Justiției efectua un efort important împotriva coruperii străinilor, urmărind zeci de companii americane suspectate că au mituit oficiali din guverne străine în vederea unor afaceri.
Cartierul general a CIA își încuraja stațiile să întocmească „liste de dorințe” și să „gândească la scară mare” în privința propunerii unei asistențe financiare unor guverne străine care puteau ajuta programul, se arată în raport.
CIA a oferit, de asemenea, milioane de dolari pentru construirea și menținerea unor instalații secrete de detenție în țări străine, inclusiv două care nu au fost folosite niciodată. În 2002, CIA a oferit 200.000 de dolari pentru construirea unui centru de detenție în Afganistan, scrie Forbes, precizând că raportul nu identifică totuși țara.
Potrivit raportului, suspecți de terorism deținuți în mod eronat au fost plătiți după ce au fost eliberați, cerânu-li-se să păstreze tăcerea, ca Sayeb Habib, Modin Nik Mohammed și Ali Saeed Awadh. Într-un program de extrădări, cetățeanul german Khalid al-Masri a fost extrădat într-o țară neidentificată, potrivit raportului, iar acestuia i s-a plătit suma de 14.500 de euro când a fost eliberat. De asemenea, Agenția a plătit peste un milion de dolari către trei țări terțe, pentru îngrijirea medicală a cinci deținuți.
O persoană asociată programului CIA le-a spus anchetatorilor Guvernului că s-au efectuat plăți în valoare de peste un milion de dolari fără documente, în numerar, prin cutii cu bancnote. „Nu i-am numărat niciodată. Nu numeri astfel de bani ca să ceri chitanță”, este citată spunând această persoană neidentificată în raport.
Directorul CIA John Brennan a declarat marți, citat într-un comunicat, că CIA recunoaște că „programul de detenție și interogare aveau lacune și că Agenția a făcut greșeli”. El a adăugat că „informațiile obținute prin program au fost critice în înțelegerea Al-Qaida și continuă să ne ghideze eforturile în lupta împotriva terorismului până în prezent”.