Câți imigranți au sosit în Europa traversând Marea Mediterană anul acesta
Potrivit OIM, până marți, 522.124 de persoane au călătorit pe mare pentru a ajunge în Europa anul acesta. Aproximativ 388.000 au intrat pe continent prin Grecia, iar peste 175.000 din totalul de imigranți au venit din Siria, țară afectată de război care a devenit astfel cea mai mare sursă de refugiați.
OIM a estimat că 2.892 de imigranți au murit încercând să ajungă în Europa, majoritatea fiind persoane care încercau să ajungă în Italia prin Africa de Nord.
Acest val de imigranți exercită presiune asupra Uniunii Europene, determinând mai multe state să-și închidă granițele.
Fluxul de imigranți de anul acesta a depășit cu mult recordul anterior, de anul trecut, când 219.000 de persoane au ajuns în Europa.